Cum erau clasificaţi romii în perioada robiei. Boierii îi includeau în foaia de zestre a miresei

Până la dezrobirea lor, în 1856, în Moldova şi Ţara Românească locuiau un sfert din romii din Europa, respectiv peste 200.000.

Un studiu de la 1837, aparţinând istoricului şi politicianului Mihail Kogălniceanu, cel de numele căruia se leagă dezrobirea romilor, aceştia ar fi ajuns prima dată în ţările române în secolul XIII, încă din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. De altfel, un document semnat de domnitor scoate în evidenţă prezenţa acestei etnii chiar înainte de venirea pe tron a voievodului:

"Io, Mircea Voievod, întăresc darul răposatului meu unchi, Vladislav Voievod, către mănăstirea Sfîntul Anton din Vodiţa: satul Jidovstiţa, livezile din Bahnino, morile de pe Bistriţa şi patruzeci de familii de ţigani".

După unii istorici, drumul pe care ar fi ajuns romii în principatele române coincide cu drumul năvălirilor romane, Nicolae Iorga fiind unul dintre susţinătorii acestei idei. În 1456, romii sunt aduşi masiv, din sudul Dunării, de Vlad Ţepeş. Tot din acea perioadă ne-a rămas şi cunoscuta epopee "Ţiganiada", a lui Ion Budai Deleanu.

În principatele române, romii au intrat în robia celor bogaţi, iar ei au fost împărţiţi în trei categorii: romi domneşti, romi mănăstireşti şi romi boiereşti.

“Erau ţiganii domneşti şi foarte mulţi; aceştia constituiau un venit mare în bugetul statului; erau ţiganii mănăstireşti şi ai aşezămintelor publice, ale cărora servicii intrau în trebuinţele zilnice ale acestor comunităţi; erau, în fine, ţiganii particulari, ţiganii boiereşti, care constituiau personalul de servitori în curţile boiereşti, bucătari, vizitii, rândaşi, feciori în casă, slujnice, bucătărese, cusătoriţe. Boierii cei bogaţi aveau chiar capele de muzici sau tarafe de lăutari. Toate aceste funcţiuni se exercitau de ţigani; dezrobirea lor era dar combătută de trebuinţele zilnice şi casnice ale vieţii familiilor, de aceea emanciparea nu s-a putut face decât treptat şi sub două domnii, atât în Moldova, cât şi în Muntenia”, spunea Mihal Kogălniceanu într-un discurs la Academia Română, în 1891, despre cele mai mari reforme făcute în ţările române.

Romii domneşti, despre care se spune că erau proprietatea statului, erau ocupaţi în domeniul prelucrării metalelor.

Ei proveneau în special din moşteniri, danii şi cumpărări de romi fugari din ţările vecine, dar şi din cei luaţi ca pradă de război. Aceştia purtau nume de aurari, lingurari, potcovari, căldărari, ciurari, topitori, spoitori, ursari, fiind mai tot timpul pe drumuri.

Practic, locuiau în căruţe cu coviltir şi iarna se adăposteau în bordeie săpate sub pământ.

“Din multele acte de danie ale lui Ştefan cel Mare, vedem că viteazul şi cucernicul ctitor nu se sfia să-şi aducă robi şi din Ţara Românească, bineînţeles robi ţigani, după cum rezultă din documente. Pe 16 martie 1490, Ştefan cel Mare dăruieşte mănăstirii Putna unsprezece sălaşe de ţigani, din ţiganii săi proprii aduşi din Ţara Românească.  Că Ştefan cel Mare a luat ca pradă de război ţigani din Muntenia o spun şi cronicile timpului”, potrivit lui George Potra, specialist în istoria romilor.

O a doua categorie de romi robi erau cei mănăstireşti, care erau şi ei foarte numeroşi.

“Robii mănăstireşti erau proveniţi din confirmări domneşti, danii, vânzări sau schimburi de robi. Mănăstirilor li se vindeau singuri şi ţiganii care căutau în felul acesta să scape de foamete sau de spânzurătoare - condamnaţi pentru furt, - în acest caz mănăstirea răscumpărând păgubaşul”, notează istoricul Ovidiu Dîmba în lucrarea “Apariţia şi avatarurile ţiganilor”.

Istoricii spun că domnii Ţării Româneşti şi ai Moldovei se luau la întrecere în a ctitori biserici şi mănăstiri pe care le înzestrau cu moşii întinse şi foarte multe sălaşe de romi. Este şi cazul lui Petru Voievod, care la 1448 a întărit Mănăstirea Neamţului cu patru sălaşe de romi.

Cea de a treia categorie de romi robi erau cei boiereşti. Aceştia proveneau din daniile domneşti, cuceririle de război, moşteniri, zestre, cumpărări şi schimburi.

Aflăm astfel de la istoricul George Potra că în 1600 se vindea un rob rom pentru un cal, la 1613 un boier a vândut două femei de etnie rom[ pentru doi cai, iar ceva mai târziu, în 1640, o femeie de etnie romă era vândută pentru doi boi. La 1641 un alt boier a vândut un rom pentru "un poloboc de miere, preţuit drept 10 galbeni”, iar în 1709, un boiernaş vinde unui turc un rom pentru 40 de vedre de vin. Un secol mai tâziu, „egumenul mănăstirii Govora dă o fată de ţigan schimb pentru o pereche de tingiri de aramă”.

În afară de darurile domneşti, numărul romilor sporea şi prin foile de zestre care le aduceau boieroaicele la căsătoria lor. Adică din foaia de zestre făceau parte şi câţiva romi, ca parte a avuţiei miresei.

Campania în favoarea dezrobirii romilor a fost demarată în 1837 de Mihail Kogălniceanu, primii eliberaţi fiind romii robi ai statului. Iniţial a fost vorba de un caz izolat, al boierului Cîmpineanu. Exemplul său a fost urmat de Alexandru Ghica, în Valahia, care nu numai că i-a dezrobit pe romi, dar le-a dat şi pământ să muncească, măsură adoptată şi în Moldova, de Mihail Sturza.

Cei mai mulţi romi robi aparţineau însă boierilor şi abolirea sclaviei pentru ei a avut loc printr-o hotărâre luată la 1848 de guvernul provizoriu de tunci, măsură care acea să fie aplicată abia după opt ani. Dezrobirea romilor a fost promulgată prin ”Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Românesc”, de către domnitorul Barbu Ştirbei, pe baza unui text întocmit de Petre Mavrogheni şi Mihail Kogălniceanu.