Chiulul masiv în baruri, răspunsul elevilor la regulamentul prin care li se interzice părăsirea şcolii pe timpul orelor de curs

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii chiulesc de la ore, refugiindu-se în baruri
Elevii chiulesc de la ore, refugiindu-se în baruri

Echipe formate din poliţişti de proximitate, jandarmi şi cadre didactice au mers şi au verificat un număr de 39 baruri şi cafenele, fiind depistaţi absetând de la cursuri 59 elevi, din care 45 numai în municipiul Focşani.

Noile măsuri adoptate de Ministerul Educaţiei, prin care elevilor le este interzis să părăsească incinta şcolii pe durata orelor de curs şi pauzelor fără permisiunea profesorului de serviciu, a dirigintelui sau directorului sunt nesocotite de elevi, în special de liceeni.

  Cu toate acestea, în ultimele zile, din verificările efectuate s-a constat o tendinţă de creştere a numărului elevilor care absentează de la cursuri la nivelul judeţului Vrancea.

Săptămâna trecută, pe raza localităţilor urbane,  s-au organizat  acţiuni pentru prevenirea unor acte de violenţă în zona unităţilor de învăţământ, precum şi a combaterii absenteismului şcolar.

Echipe formate din poliţişti de proximitate, jandarmi şi cadre didactice au mers şi au verificat  39 baruri şi cafenele, fiind depistaţi absetând de la cursuri 59 elevi, din care 45 numai în municipiul Focşani.

Aceştia au fost identificaţi şi urmează să fie întocmite informări către unităţile şcolare de unde provin şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea pentru a fi luate măsurile disciplinare prevăzute de regulamentele şcolare.

Totodată, au fost organizate şi 9 activităţi educativ preventive la unităţile de învăţământ preuniversitar, având ca subiect de discuţie absenteismul şcolar, consumul de băuturi alcoolice de către minori şi violenţa în şcoli.

În urma verificărilor au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale în valoare de 355 lei, barmanii şi administratorii localurilor controlate fiind instruiţi în ceea ce priveşte interdicţia de a vinde minorilor băuturi alcoolice, sancţiunea contravenţională pentru această faptă fiind de la 100 la 500 lei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite