Casa în care a fost primit Carol al II-lea la Focşani se distruge zi de zi. Direcţia de Cultură a dat ultimatum proprietarului să aducă imobilul într-o stare bună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o arhitectură cu aparte şi în care a funcţionat până în urmă cu şase ani cea mai frumoasă grădiniţă din oraş s-a transformat în ultima perioadă dintr-un simbol arhitectural într-o ruină.

Unul dintre imobilele monument ale Focşaniului, casa Macridescu, construită la sf. sec XIX, care a găzduit cele mai importante întâlniri mondene ale perioadei interbelice, se distruge pe zi ce trece, din neglijenţa noilor proprietari, cumpărători de drepturi litigioase.

Până în urmă cu şase  ani, casa a găzduit Palatul Copiilor şi o grădiniţă, a fost foarte bine întreţinută, dar a ajuns o ruină.

După ce Primăria Focşani s-a grăbit să-i pună în posesie pe noii proprietari, aceştia nu s-au mai îngrijit în nici un fel să conserve clădirea, astfel că ea a devenit loc de pripas pentru boschetari şi câini vagabonzi. Ferestrele au dispărut, bucăţi din gard la fel, iar apa se infiltrează prin pereţi, provocând şubrezirea lor.
Aceeaşi imagine de nedescris poate fi observată şi în clădirea de alături, care a aparţinut tot familiei Macridescu şi unde a funcţionat peste 30 de ani Palatul Copiilor din Focşani.

Reprezentanţii Direcţiei de Cultură Vrancea au şi-au pus mâinile în cap când au văzut cât de vandalizată este, oferind un termen scurt proprietarului să ia măsuri de urgenţă, altfel i se va aplica o amendă drastică, conform legii protejării monumentelor istorice.

“În urma verificărilor efectuate s-a constatat o stare avansată de degradare a monumentului istoric! Curtea imobilului era plină de vegetaţie, arbuştii şi arborii punând în pericol faţada clădirii şi obturând vizibilitatea monumentului. Totodată, prin prezenţa acestei vegetaţii este facilitată pătrunderea în incintă a persoanelor care pot vandaliza monumentul sau ceea ce a mai rămas nevandalizat din acesta. În privinţa imobilului, s-a constatat lipsa geamurilor, a pardoselii, s-a constatat deteriorarea gravă a tâmplăriei interioare şi exterioare, distrugerea planşeului, tencurială căzută, urmele unui inc endiu, prezenţa gunoaielor şi a inscripţiilor. Plasa metalică montată anterior pentru a împiedica accesul în imobil a fost îndepărtată parţial sau complet în anumite părţi ale imobilului indicând utilizarea clădirii de către persoane fără locuinţă”, se arată în raportul Direcţiei de Cultură Vrancea.

Proprietarul imobilului, Sorin Nicolae Plăcintă are la dispoziţie 90 de zile să aducă imobilul la o stare bună, altfel va fi amendat drastic.

Casa Macridescu este realizată într-un stil arhitectural românesc cu influenţe ale arhitecturii europene, „care prezintă componente decorative exterioare, ancadramente şi ornamente la ferestre şi la intrarea principală, unde s-au derulat evenimente importante din viaţa familiei Macridescu, şi tot aici au avut loc o serie de întâlniri mondene ale societăţii la început de secol XX”, după cum scrie istoria despre această casă este astăzi un focar de infecţie.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite