17 primării primesc bani pentru finanţarea proiectelor de infrastructură
Cei aproape un milion de euro merg la proiecte de alimentare cu apă, staţii de epurare, reabilitare şi modernizare poduri şi podeţe.
Mai multe localităţi din Vrancea vor primi în zilele următoare suma de 4.632 mii lei, potrivit Hotârãrii de Guvern nr.977/01.10.2010 privind repartizarea pe proiecte a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural pe anul 2010.
Cei 4.112 mii lei vor fi alocaţi următoarelor localităţi: Chiojdeni - alimentare cu apă potabilă (592 mii lei); Dumitreşti - staţie epurare, reţele colectoare, canalizare (500); Fitioneşti - pod peste pârâul Zăbrăuţi pe DC la km 5+400 ( 55); Jariştea - pod din beton armat peste pârâul Vărsătura Mare la Jariştea (22 mii lei); Jitia - reabilitare poduri şi podeţe, sat Jitia de Jos ( 52 mii lei); Moviliţa - modernizare şi extindere alimentare cu apă ( 71 mii lei); Obrejiţa - alimentare cu apă ( 50 mii lei); Odobeşti - alimentare cu apă din sursă proprie, staţie de epurare, reţele colectoare şi canalizare (175 mii lei); Panciu - extinderea reţelei de canalizare menajeră şi realizarea unei staţii de epurare a apelor uzate în spaţiul rural al oraşului Panciu.( 100 mii lei); Păuleşti - modernizare şi extindere sursă alimentare cu apă (300 mii lei); Păuneşti - staţie epurare, reţele colectoare,canalizare (924 mii lei ); Poiana Cristei - construire de poduri peste râul Râmna şi pâraiele Valea Neagră şi Brezoi (924 mii lei); Răcoasa - reabilitare poduri, podeţe şi punte pietonală (100 mii lei); Soveja - modernizare şi extindere sursă alimentare cu apă, reţele apă- canal ( 21 mii lei); Tătăranu - reabilitare şi modernizare reţea de alimentare cu apă (100 mii lei); Tâmboieşti - alimentare cu apă ( 98 mii lei); Vintileasca - reabilitare poduri şi podeţe ( 28 mii lei ).
"Se urmăreşte să se închidă o serie de investitii începute, pentru că nu ne mai putem permite să deschidem mii de şantiere, ca înainte de 2008, pe care să nu mai putem să le finalizăm mai apoi. Este nevoie de o prioritizare astfel încât resursele disponibile să fie direcţionate către localităţile care au nevoie, lucru care s-a întâmplat şi în Vrancea", a declarat prefectul Ion Oprea.





















































