VIDEO Studentul la teologie, fabricant de whisky fals a fost condamnat cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studentul la teologie a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare
Studentul la teologie a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

Gabriel Alexandru Miloteanu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare de către Tribunalul Dolj, după ce anul trecut  a fost prins de mai multe ori producând băuturi alcoolice la o instalaţie improvizată în propria sufragerie. Sentinţa a fost dată pe 28 martie, dar nu este definitivă.

Studentul la teologie colecta sticle goale de J&B, prepara o băutură alcoolică pe care apoi o îmbutelia în ele şi o comercializa ca fiind originală, la preţuri cuprinse între 30 şi 50 de euro sticla. Oamenii legii i-au percheziţionat anul trecut locuinţa studentului la teologie ăn luna februarie,unde au găsit o instalaţie din inox artizanală cu ajutorul căreia îmbutelia băuturi alcoolice spirtoase, cu o capacitate de 30 de litri, prevăzută cu doi robineţi, 5 sticle cu etichete de J&B conţinând băutură, alte 118 sticle goale de whisky şi peste 100 de litri de alcool etilic şi esenţe care urmau să fie folosite pentru fabricarea băuturilor alcoolice.

VIDEO

Şi-a mutat afcerea în altă parte

Gabriel Alexabnru Miloteanu şi-a mutat afacerea din Craiova în comuna doljeană Afumaţi, în casa unui amic. Pe data de 19 martie 2011 a fost depistat în trafic în timp ce transporta cu propriul autoturism 90 de sticle cu whisky J&B falsificat. Poliţiştii au găsit şi instalaţia de fabricare a băuturii de contraband în localitatea din Dolj.
Studentul la teologie îşi găsea clienţii prin anunţuri la mica publicitate sau postate pe diverse pagini de internet.

Tribunalul Dolj l-a condamnat pe 28 martie la doi ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite