Tomografii pe bani, pentru bolnavii din Craiova. Spitalul Judeţean de Urgenţă nu mai are fonduri pentru asiguraţi
0
De două săptămâni, pacienţii care ajung în Ambulatoriul celui mai mare spital din Oltenia scot bani din buzunar pentru tomografii. Preţul unei investigaţii ajunge la 350 de lei.
Costul unei tomografii variază între 80 - 350 de lei, spun reprezentanţii Spitalului Nr. 1. "Nu mai avem fonduri pentru investigaţiile paraclinice. Luna aceasta am avut 14.000 de lei, care însă s-au terminat. De obicei, banii pentru Ambulatoriu, pe care îi primim de la Casa de Asigurări de Sănătate, sunt puţini şi ajung doar până la data de 7 a lunii. După care pacienţii au două variante: ori îşi achită aceste investigaţii, ori sunt programaţi pentru lunile octombrie şi chiar noiembrie", a declarat în această dimineaţă conferenţiar doctor Florin Petrescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova. Directorul a mai precizat că, pe lângă tomografii, pacienţii plătesc investigaţiile RMN şi radiografiile. "La serviciile de radiologie, preţurile variază între 15 - 900 de lei, iar RMN-ul costă între 200 - 430 lei", a completat conferenţiar doctor Petrescu.























































