O tânără de 18 ani şi-a pus capăt zilelor în apartamentul familiei. Cu ani în urmă fata ar fi suferit o depresie puternică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii intervin la fiecare caz de suicid

O tânără din Craiova şi-a pus capăt zilelor în apartamentul în care locuia. A ales un moment în care era singură, mama sa fiind la serviciu.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova au fost sesizaţi, miercuri, că o tânără a fost găsită spânzurată în apartamentul unde aceasta locuia. Aceştia au stabilit că este vorba despre o tânără de 18 ani, din Craiova. Mama fetei, care în cursul zilei s-a aflat la serviciu, a găsit la întoarcere uşa încuiată pe dinăuntru. A reuşit în cele din urmă să intre în apartament şi a descoperit-o pe fiica sa spânzurată de mânerul unei uşi din interiorul apartamentului. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dolj, poliţiştii nu au găsit un bilet sau alt tip de mesaj.

În cauză a fost începută o anchetă pentru a se stabili exact împrejurările în care fata şi-a pus capăt zilelor. Totodată, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale. Conform anumitor informaţii, fata ar fi suferit cu aproximativ trei ani în urmă o depresie puternică, declanşată de o relaţie reîmplinită. De atunci fata, care a urmat tratament de specialitate, ar mai fi avut şi alte tentative de suicid.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite