FOTO VIDEO REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 DOLJ. Şase elevi au obţinut nota 10 la Examenul de Capacitate
0Primele rezultate la Evaluarea Naţională 2014 vor fi afişate vineri, iar elevii nemulţumiţi de notele obţinute pot depune contestaţii. Rezultatele finale vor fi publicate şi pe siteul edu.ro.
La nivelul judeţului Dolj 4977 de elevi s-au înscris la Evaluarea Naţională. Au fost înregistrate şase medii generale de 10.00. Note de 10 la Limba română au fost 24, iar la matematică 162. Procentul de medii peste 5 este de 65,28%. Şcoala Gimnazială Marin Sorescu Bulzeşti, Şcoala Gimnazială Gogoşu, Liceul Teoretic Mihai Viteazul Băileşti şi Şcoala Gimnazială Secu se numără printre şcolile cu 100% procent de medii peste 5 (cinci).
Contestaţiile se pot depune astăzi între orele 16:00 şi 20:00. Elevii care au promovat examenul de capacitate au declarat că au aşteptat cu sufletul la gură rezultatul. „Am obţinut nota 8,60. Este destul de bine. Vreau să urmez Liceul Fraţii Buzeşti din Craiova”, a spus Maria Nedelcu.
VIDEO
Elevii din Dolj au aflat rezultatele la Examenul de Capacitate
La nivelul judeţului Dolj s-au înscris un număr de peste 5000 de elevi de clasa a VIII-a înscris la Evaluarea Naţională 2014. Vineri - 27 iunie, se vor afişa rezultatele parţiale până la ora 16.00, iar în în aceeaşi zi, dar între orele 16.00 - 20.00, se vor putea depune contestaţiile. Între 28-30 iunie are loc rezolvarea contestaţiilor. Notele finale vor fi afişate pe site-ul edu.ro în data de 1 iulie.
În intervalul 4-8 iulie, elevii vor completa, împreună cu părinţii şi cu diriginţii, fişele cu opţiuni în vederea admiterii la liceu. Rezultatele admiterii computerizate vor fi afişate în ziua de 15 iulie 2014, pe site-ul Ministerului Educaţiei.
Pe 15 iulie va avea loc prima etapă a repartizării computerizate a elevilor, rezultatele urmând a fi publicate pe 16 iulie tot online pe site-ul admitere.edu.ro. Apoi, între 17-25 iulie, are loc depunerea dosarelor de înscriere la licee, urmată de celelalte două etape de admitere, pentru cei rămaşi nerepartizaţi după etapa anterioară (16-31 iulie, respectiv 1 august - 8 septembrie).
Cum se calculează media de admitere
Anul acesta, spre deosebire de anii trecuţi, rezultatul de la Capacitate reprezintă 75% din media de admitere, iar 25% este media anilor de gimnaziu. Astfel, nota finală se calculează după formula următoare: media notelor din gimnaziu se adună cu media de la Capacitate înmulţită cu 3, apoi totul se împarte la 4.
De exemplu, în cazul unui elev care a avut în clasele V-VIII o medie de 8,40 şi a luat la Evaluarea Naţională 9,20, formula va avea următorul rezultat: (8,40+3x9,20)/4=9,00.
Calendarul admiterii la liceu 2014, pe scurt:
• 1-7 mai: publicarea şi transmiterea broşurilor de admitere la liceu 2014
• 26-27 mai: înscrierea pentru susţinerea probelor de aptitudini/limbă modernă
• 28-30 mai: susţinerea acestor probe
• 4 iulie: afişarea mediilor de admitere ale elevilor şi a ierarhiei pe judeţ
• 4-8 iulie: completarea de către elevi şi părinţi a opţiunilor (liceelor dorite) în fişele de admitere
• 15 iulie: repartizarea computerizată de către Ministerul Educaţiei - etapa I
• 16 iulie: afişarea rezultatelor repartizării computerizate la şcoli, licee şi online (admitere.edu.ro)
• 17-25 iulie: depunerea dosarelor de înscriere la licee
• 16-31 iulie: a doua etapă a admiterii la liceu (pentru cei rămaşi nerepartizaţi după etapa anterioară)
• 1 august-8 septembrie: a treia etapă a admiterii la liceu (pentru cei rămaşi nerepartizaţi după cele două etape)
Mai citeşte şi:
ADMITERE LICEU 2014 Cum să alegi liceul potrivit, la Adevărul Live
FOTO VIDEO EXAMEN CAPACITATE 2014 DOLJ. Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la matematică: „Am
făcut ceva, dar nu ştiu ce. Punctul 3 a fost cel mai greu”
FOTO VIDEO EXAMEN CAPACITATE 2014 Dolj. Subiectele la Limba Română la testul de Evaluare Naţională