Fostul primar din Cârna este acuzat de fals şi abuz în serviciu. Magistraţii au amânat pronunţarea în dosar pentru data de 17 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul primar din Cârna este acuzat de abuz în serviciu şi fals
Fostul primar din Cârna este acuzat de abuz în serviciu şi fals

Andrei Cornel este acuzat de comiterea infracţiunii de fals şi abuz în serviciu. Fostul primar din Cârna a declarat în faţa instanţei că este nevinovat.

Magistraţii Judecătoriei Segarcea au amânat pronunţarea în dosar pentru data de 17 iulie. Fostul primar din Cârna a încheiat contracte de executare a unor lucrări publice, precum întreţinerea unor drumuri comunale sau colectarea deşeurilor, fără a respecta procedurile privind achiziţiile publice şi organizarea de licitaţii. De asemenea, fostul edil ar fi aprobat plăţi nelegale către terţe persoane sau societăţi comerciale, cum sunt SC Edu Trans, SC Stilconstruct, Romprest şi SC Tecond.

Andrei Cornel a întocmit în fals documentaţia necesară încheierii contractelor privind lucrările de interes public şi ar fi solicitat unor subordonaţi să modifice actele aferente consumului de carburant alocat utilizării autovehiculelor. „Primarul nu a respectat proceduriile legale privind achiziţiile publice şi organizarea de licitaţii. Contractele au vizat: reparaţii drumuri comunale, întreţinere drumuri, reabilitare construcţie garaj, reabilitare magazie, demolare şcoală generală, colectarea deşeurilor de pe raza comunei, achiziţionarea de ornamente electrice pentru sărbători, baza sportivă şi alimentarea cu apă în sistemul centralizat. Inculpatul a dispus angajaţilor primăriei să modifice actele aferente consumului de carburant alocat utlizării autovehiculelor instituţiei . A dat bani pe lucrări neterminat sau neâncepute deloc“, a spus Mihaela Vieru, Prim- procuror în cadrul Judecătoriei Segarcea.    

Craiova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite