Cum putem scăpa de mătreaţă cu ajutorul unor tratamente naturale. Cinci tratamente naturiste recomandate de medici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mătreaţa este o afecţiune comună a scalpului şi poate fi combătută cu ajutorul tratamentelor naturiste. Medicii dermatologi susţin că mătreaţa apare din următoarele cauze: degradarea stării de sănătate, alimentaţia deficitară sau bolile infecţioase.

Mătreaţa  ne oferă o senzaţie nu tocmai plăcută şi apare ca nişte fulgi pe păr, gât, umeri. Medicii dermatologi susţin că uneori trecerea de la un anotimp la altul agravează această suferinţă.

„Mătreaţa este o afecţiune a scalpului şi apare din cauza alimentaţiei deficitare, bolilor infecţioase sau degradării stării de sănătate. Poate apărea şi din cauza stresului emotional, folosirea de şampoane dure, expunerea la frig, epuizarea generală sau oboseală. Există anumite tratamente naturiste care ne pot scăpa de fulgii albi care ne derajnează“, a spus medical dermatolog Valentin Avram.

Cinci tratamentele naturiste care ne pot scăpa de mătreaţă: 

- Uleiul de măsline şi mierea de albine ne ajută să scăpăm de mătreaţă şi sunt bune pentru hidratarea părului uscat. Aveţi  nevoie de două linguriţe de ulei de măsline, două linguriţe de miere de albine, o linguriţă de mentă uscată, o linguriţă de piper negru măcinat, o picătură de ulei de mentă şi o picătură de ulei de piper. Toate ingredientele se amestecă şi se aplică pe părul nespălat şi se masează scalpul timp de 10 minute. Se limpezeşte cu apă călduţă.

- Iaurtul este un tratament natural pentru a scăapa de mătreaţă. Se aplică pe păr şi se lasă se acţioneze o jumătate de oră. Părul este clătit, iar după aceea spălat cu şampon împotriva acestei afecţiuni.

- Oţetul de mere este bun pentru a combate mătreaţa. Trebuie pus într-o ceaşcă cu apă călduţă, iar părul trebuie clătit cu această soluţie. Acest tratament trebuie repetat de două ori pe săptămână.

- Zeama de lămâie este un tratament natural împotriva mătreţei. Trebuie amestecată cu ulei de cocos. Se masează părul cu acest tratament, iar timp de 15 minute trebuie să acoperiţi părul cu un prospos. Se clăteşte cu apă călduţă.

- Infuzia de cimbru vă scapă de mătreaţă. Trebuie să puneţi 5 linguri de cimbru uscat în 500 ml de apă şi trebuie fiertă această compoziţie timp de 10 minute. Se răceşte şi masează scalpul cu acest tratament naturist, iar apoi aşteaptă 30 de minute ca să-şi facă efectul. Clătiţi părul la final cu apă călduţă. 

Medicii dermatologi ne mai sfătuiesc să evităm folosirea produselor pentru păr (fixativ, spumă, ceară), dar şi să încercăm să ne vopsim cât mai rar deoarece elementele chimice din compoziţia acestor produse vor irita şi mai mult scalpul.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite