Credinţe şi superstiţii în Săptămâna Mare. Ce să faci în Miercurea Mare ca să fii ferit de boli tot anul
0Săptămâna Mare, numită şi Săptămâna Patimilor, are menirea de a pregăti credincioşii pentru Înviere. Credincioşii care merg miercuri la biserică află mai multe despre păcătoasa care l-a uns pe Isus Hristos cu mir, dar şi despre Iuda Iscarioteanul.
Postul şi rugăciunile continuă, la fel cum continuă şi curăţenia generală din case şi pregătirile pentru Paşte. Ba mai mult, în popor se spune că, dacă ţii astăzi post negru, vei fi ferit tot anul de boli. De asemenea, cei care merg la biserică în ziua de miercuri vor auzi pilda femeii păcătoase. „A aflat că Mântuitorul se află în casa lui Simon Leprosu, a luat un vas mare de mir pe care l-a turnat pe capul lui Isus Hristos. Timp de o săptămână vor fi ţinute slujbe, iar credincioşii vor rememora ultima parte a vieţii pământeşti a Domunului“, a spus Constantin Toma, preot.
Taina Sfântului Maslu
Tot miercuri, în Săptămâna Mare, în biserici se săvârşeşte Taina Sfântului Maslu, iar denia aminteşte că Isus a fost trădat de Iuda pentru 30 de arginţi. Preoţii susţin că în această zi trebuie să luăm aminte la două exemple: cel al păcătoase desfrânate care, ungându-l pe Isus Hristos cu mir, devine mironosiţă, dar şi cel al lui Iuda Iscarioteanul.
În multe zone din ţară, miercuri se face curăţenie în casă, în curte, se repară gardul, se lipesc şi se văruiesc pereţii, toate hainele, covoarele şi aşternuturile se aerisesc. Bărbaţii trebuie să muncească în această zi până seara la câmp, iar atunci când revin în gospodării trebuie să îşi ajute nevestele la treburile casnice. În ceea ce priveşte postul, se spune că le va merge bine tot anul celor care vor ţine post negru miercuri. Tot astăzi, cenuşa din sobe se aruncă în grădină, pentru a face recolta să fie mai bogată.
La colindat în Dolj
Conform tradiţiei, miercuri seara, după apus, copii colindă câte doi din casă în casă enunţând pe un ton satiric impunerea finalizării torsului câlţilor. Textul este unul simplu: „Câlţii-Mâlţii. Toarce Câlţii.Ori i-ai tors. Ori i-ai ros. Să te înduri şi să ne dai ouă încondeiate“.
În Oltenia fetele necăsătorite trebuie să facă miercuri seara pe o sfoară 12 noduri. Câte unul pentru citirea fiecărie Evanghelii, iar aţa este aşezată sub pernă pentru a-şi visa ursitul.
Vă recomandăm şi:
Credinţe populare. Ce să faci în ziua de Florii ca să ai spor şi viaţa liniştită
Cum sărbătorim corect Floriile. Legătura între tradiţia din popor şi simbolurile biblice
Nu mă sunaţi de Florii, să nu ştie lumea că mă cheamă Ghiocel
Patriarhul Daniel: „Sărbătoarea Floriilor înseamnă ieşirea din egoismul vieţii individuale“