Craiova: Cevi luptă pentru viaţă într-un spital din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Gavrilă, căruia prietenii îi spun Cevi, se află în stare gravă din cauza unei malformaţii congenitale cerebrale.Tânărul a fost pentru câteva zile în comă, şi-a revenit, dar starea lui este instabilă. Numai o intervenţie care costă zeci de mii de euro într-o clinică din străinătate l-ar putea readuce pe picioare.

Citeşte pe acelaşi subiect:

Cevi are nevoie de o operaţie de embolizare

Familia lui Cevi are nevoie urgentă de 40.000 de euro

Viaţa lui Cevi poate fi salvată în străinătate

Pentru Cevi, de 27 de ani, din Craiova, tatăl unei fetiţe de 7 luni, dimineaţa zilei de sâmbătă, 17 iulie, a fost una ca oricare alta. Se afla în Timişoara când o puternică durere de cap l-a adus la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Curând starea lui s-a deteriorat şi a intrat în comă.

În urma investigaţiilor medicale făcute de doctorii timişoreni, s-a descoperit că tânărul suferă de o malformaţie congenitală la nivel cerebral. „Malformaţie anteriovenoasă situată la nivelul amigdalei cerebeloase dreapta cu arteră nutritivă şi semn de drenaj la nivelul sinusurilor duale sigmoide, având dimensiuni de 3.03-3.05-2.37 centimetri“, este diagnosticul pus de doctorul Nicoleta Iacob, medic specialist radiolog imagistică medicală.

 „În câteva zile sper să se ridice din pat“


După câteva zile de comă, Cevi a reînceput să vorbească. „Vorbeşte, deşi e confuz şi delirează mult, dar dacă lucrurile merg ca până acum, în câteva zile sper că o să fie capabil să se ridice din pat“, a spus Mihai Gavrilă, fratele lui Cevi. Cu toate acestea, starea tânărului este departe de a fi stabilă. „După câteva nopţi în care au fost suficiente calmantele uşoare, a fost din nou nevoie de sedative, după încă un atac“, a spus Mihai.

Florin are nevoie urgentă de o operaţie în Italia, la clinica din Treviso-Padova. După estimările medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Timişoara, suma la care s-ar putea ajunge pentru plata intervenţiilor, a spitalizării, a transportului, a recuperării şi a tuturor celorlalte cheltuieli indirecte în străinătate este de aproximativ 40.000 de euro. Familia lui Cevi nu dispune de aceşti bani. Rudele şi prietenii săi fac apel la toţi cei care vor să dea o mână de ajutor.

Cei care vor să doneze o pot face la contul deschis la BRD Craiova RO91 BRDE 170S V306 0290 1700 (titularul contului este Mihail Gavrilă, CNP 1810512160068) sau în contul  deschis la Alpha Bank RO28BUCU664213412511RO01 pe numele soţiei lui Florin, Gavrilă Iulia Maria.


Rămâi pe craiova.adevarul.ro sau citeşte Adevărul de Seară Craiova de astăzi pentru a afla starea de sănătate a lui Cevi.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite