Condamnare cu suspendare pentru profesorul din Craiova care a cerut favoruri sexuale unei eleve

0
Publicat:

Un profesor în vârstă de 66 de ani a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare, după ce a cerut favoruri sexuale de la o elevă de 19 ani. El a fost acuzat de de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual. Pedeapsa este cu suspendare și poate fi atacată.

Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Bărbatul era profesor la un liceu din Craiova, iar acum are interdicție să se întoarcă la catedră.

Potrivit oamenilor legii, profesorul ar fi pretins favoruri sexuale unei eleve de 19 ani, iar în schimb, i-a promis că îi creşte media la istorie.

Tânăra însă a făcut  sesizare la sfârșitul lunii mai a anului trecut.

La data de 23 mai, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, de o tânără de 19 ani, elevă din Craiova, cu privire la faptul că un bărbat de 66 de ani, profesor, ar fi contactat-o telefonic şi i-ar fi pretins favoruri de natură sexuală în schimbul îmbunătățirii situației școlare la materia pe care o predă. La data de 26 mai, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului în cauză, din Craiova, în urma căreia a fost ridicat telefonul mobil care ar fi fost folosit la comiterea infracţiunii”, arată un comunicat citat de Gazeta de Sud.

La câteva zile, polițiștii au făcut o percheziție domiciliară și a fost ridicat telefonul pe care bărbatul la folosit la comiterea infracțiunii.

Bărbatul a fost reținut apoi pentru 24 de ore, după care a fost plasat sub control judiciar, măsură care s-a menținut până în aprilie 2023. Pe 2 mai, instanța s-a pronunțat în acest caz.

Bărbatul a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare pentru folosirea funcţiei în scop sexual. Pedeapsa este cu suspendare. În plus, instanţa i-a interzis să ocupe funcţia de profesor pe o durată de 4 ani de la rămânerea definitivă a sentinţei.

Judecătorii au mai dispus ca inculpatul să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. De asemenea, a fost menţinută măura controlului judiciar faţă de craioveanul de 66 de ani. Hotărârea Judecătoriei Craiova nu este definitivă şi poate fi atacată.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite