Video Accident cumplit în Dolj. Un șofer de camion turc a murit după ce a lovit două mașini și gardul unor locuințe
0Un șofer turc de camion a provocat în noaptea de sâmbătă spre duminică un accident de proporții în județul Dolj după ce a lovit gardul a două locuinţe şi două maşini parcate, după ce i s-a făcut rău la volan.
Șoferul turc a ieșit din vehicul și era conștient, spun polițiștii, dar starea sa de sănătate începuse să se agraveze. Cadrele medicale au început să-l resusciteze, dar bărbatul nu a mai putut fi salvat, el suferind un infarct miocardic, scrie News.ro
În noaptea de sâmbătă spre duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean din Dolj au anunțat că polițiștii au fost sesizați cu privire la un accident produs pe DN 54, în localitatea Golenți.
Șoferul ar fi suferit un infarct FOTO: colaj foto sursa martor
”La faţa locului s-au deplasat poliţişti ai Poliţiei Municipiului Calafat care au stabilit că un bărbat de 51 de ani, cetăţean turc, în timp ce conducea un autotren format din cap tractor şi semiremorca, pe DN 54, în localitatea Golenţi, din direcţia Maglavit către Calafat, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp, gardul împrejmuitor a două imobile şi două autoturisme parcate”, au precizat poliţiştii.
Polițiștii au declarat că bărbatul era conștient atunci când a coborât din camion, însă starea sa s-a agravat. Un echipaj de ambulanţă a efectuat manevre de resuscitare, fără succes însă, fiind declarat decesul bărbatului. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi au dispus realizarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.