UPDATE Accident de muncă în Portul Midia. Doi bărbaţi au căzut de pe o schelă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul de muncă a avut loc la puţin timp după ora 14.00. Colegii muncitorilor au sunat la numărul de urgenţă 112.

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Constanţa spun că au trimis spre Portul Midia două autospeciale. Medicii i-au găsit pe bărbaţi cu multiple traumatisme.

Poliţiştii de la Serviciul Transporturi au demarat şi ei o ancheta. Ei nu exclud varianta ca accidentul să se fi produs din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

În momentul producerii accidentului, judeţul Constanţa era încă sub incidenţa unui cod galben de vânt puternic şi precipitaţii. 

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa au fost şi ei anunţaţi şi vor începe cercetările. Inspectorii vor să verifice daca angajatorul muncitorilor a respectat normele de protecţia muncii.

UPDATE Reprezentanţii IPJ Constanţa spun că cei doi bărbaţi cu vârste de 42, respectiv 38 ani erau angajati ai unei societati comerciale din localitatea Corbu. Ei lucrau la transportul unor piese de instalaţii eoliene. După accidentul de muncă, bărbaţii au fost transportaţii la spital, dar medicii consideră că traumatismele suferite nu le pun viaţa în pericol.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite