Un tânăr a tras cu pistolul în faţa unei cafenele din Constanţa. Doi bărbaţi au fost răniţi VIDEO
0
Conflictul a avut loc în faţa cafenelei Filicori de pe Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din Constanţa. Doi bărbaţi au fost răniţi.
UPDATE ORA 16.49 „În cursul acestei zile, în jurul orei 15:45, poliţiştii Secţiei 2 Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din municipiul Constanţa, un bărbat a folosit un pistol cu bile de cauciuc, în timpul unei altercaţii.
Poliţiştii l-au depistat pe cel în cauză la faţa locului, iar, din primele verificări, a rezultat faptul că acesta deţine permis de armă. Bărbatul în cauză a fost condus la audieri, iar arma a fost ridicată, urmând a fi luate măsurile legale.
În urma folosirii armamentului, au fost răniţi doi bărbaţi, ambii aflându-se la spital, în afara oricărui pericol.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate, în vederea stabilirii situaţiei de fapt“, a comunicat Poliţia Constanţa.
Poliţia a stabilit că bărbaţii se cunoşteau şi aveau un conflict mai vechi.
Un martor ocular a relatat pentru „Adevărul“ că tânărul, Gabriel Matyas, în vârstă de 26 ani din Cobadin, era urmărit de o maşină. un Mercedes S Coupe, din care au coborât trei bărbaţi. Acesta a scos pistolul şi a tras spre ei.
Bărbaţii s-au urcat înapoi în maşină şi au demarat. Tânărul a pornit în urmărirea lor, iar în intersecţia de la City Mall s-au mai auzit câteva împuşcături. Apoi s-a întors în faţa cafenelei Filicori, oprind pe contrasens.
Terasa cafenelei era plină de clienţi. La auzul împuşcăturilor, terasa s-a golit, lumea fugind să se adăpostească, îngrozită, neştiind ce se va întâmpla. „După toate atacurile teroriste, după ce s-a întâmplat recent la Viena, n-am ştiut ce soartă vom avea. El era foarte relaxat - la fel şi cei care au venit imediat la faţa locului, Poliţie, Jandarmerie, să vadă ce s-a petrecut. Pistolul era pe capotă, pistolarul era liber să gesticuleze şi să se mişte. E prima dată când merg la terasa asta, şi ultima“, a descris martorul ocular.
Tânărul, care locuieşte în zonă, a tras cu pistolul cu bile de cauciuc, în văzul tuturor.
Anunţată prin 112, Poliţia a sosit imediat, însoţită de Jandarmerie şi de echipaje SMURD
VIDEO SURSA COSTIN PĂDURARU / DOBROGEA TV
Surse neoficiale spun că în jurul orei 15.45, poliţiştiI din cadrul Secţiei 2 Constanţa au fost sesizaţi despre un bărbat care a folosit un pistol cu bilă de cauciuc.
S-a întâmplat în faţă la Filicori, cafeneaua de pe Bulevardul Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu.
În urma folosirii armamentului au fost rănite uşor 2 persoane. Acestea se află la spital, fiind în afara oricărui pericol.
Bărbatul în cauză a fost identificat, fiind condus la sediu pentru audieri.
Pe aceeaşi temă: