Restricţii pe A2 şi pe DN, în zilele de 1 şi 2 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traficul pe A2 şi DN, restricţionat în zilele de sărbătoare legală FOTO Adevărul
Traficul pe A2 şi DN, restricţionat în zilele de sărbătoare legală FOTO Adevărul

Pe Autostrada Soarelui şi pe trei drumuri naţionale din judeţul Constanţa este interzisă în zilele de sărbătoare legală circulaţia autovehiculelor grele cu masa mai mare de 7,5 tone, în afara celor de transport persoane.

Codul Muncii prevede că zilele de 1 şi 2 ianuarie sunt zile de sărbătoare legală.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă că traficul este oprit în zilele de 1 şi 2 ianuarie pe următoarele trasee: A2 Bucureşti (ieşire municipiu) - Fundulea – Lehliu – Drajna - Feteşti - Cernavodă (intersecţie cu DN 22C); DN 22C Cernavodă – Medgidia - Basarabi (intersecţie cu DN 3); DN 3 Basarabi – Constanţa; DN 39 Agigea (intersecţie cu DN 38) - Mangalia (intrare municipiu).

Circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, respectiv 7,5 tone (pentru A2 şi cele 3 DN-uri din judeţul Constanţa) este interzisă în zilele de sărbatoare legală, între orele 6.00 şi 22.00.

Restricţia priveşte alte vehicule decât cele destinate exclusiv transportului de persoane.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă încălcarea prevederilor HG nr. 1777/2004 - privind introducerea restricţiei de circulaţie pe unele sectoare de autostrăzi şi drumuri naţionale europene (E) pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică şi de sărbătoare legală.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, la numerele de telefon 021/9360; 021/264.33.33 sau accesând pagina de internet a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (www.cnadnr.ro/Situaţia Drumurilor Naţionale).

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite