Primăria Constanţa anunţă cât costă o noapte de cazare în staţiunea Mamaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform datelor oficiale, în staţiunea Mamaia ar fi 272 de unităţi de cazare care pot primi turişti în timpul sezonului estival. Dintre acestea, doar două sunt clasificate la cinci stele.

Mamaia face parte integrantă din municipiul Constanţa, iar primăria a anunţat că turisţii au la dispoziţie în această staţiune 272 de unităţi de cazare.

„În Constanţa- Mamaia sunt peste 13.000 de camere, iar capacitatea totală este de aproape 26.000 de locuri  în hoteluri, vile, pensiuni, hosteluri, apartamente de vacanţă, bungalowuri şi campinguri”, spun reprezentanţii municipalităţii.

Dintre cele 272 de unităţi de cazare, 2 unităţi sunt de 5 stele, 44 de 4 stele, 194 de 3 stele, doar 8 unităţi de cazare de o stea şi restul de 44, de 2 stele.

35 dintre aceste unităţi dispun şi de piscină, multe au şi locuri de joacă pentru copii, iar 8 dintre hoteluri le oferă turiştilor cazare şi masă în regim all- inclusive.

Conform datelor oficiale, spun reprezentanţii primăriei, în acest moment, Constanţa- Mamaia găzduieşte aproximativ 25.000 de turişti. Preţurile la cazare, variază în funcţie de numărul de stele (primăria nu nominalizează hotelurile care ar avea aceste preţuri n.red.):

  •     2 stele- 100 de lei de persoană pe noapte
  •     3 stele- 150 de lei de persoană pe noapte
  •     4 stele- 250 de lei de persoană pe noapte
  •     5 stele- 500 de lei de persoană pe noapte.


„Trebuie să ştiţi însă că la recepţiile hotelurilor, camere libere se găsesc cu greu în această perioadă, mai ales că ne aflăm în vârful sezonului estival. Mai aveţi însă şanse la agenţiile de turism”, adaugă departamentul de presă al primăriei municipiului Constanţa.

Chiar dacă primăria anunţă că pe litoral sunt 25.000 de turişti din totalul capacităţii oficiale de cazare de 26.000 de locuri, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) susţine că litoralul că zilele trecute, în Mamaia, se aştepta un grad de ocupare de 75%, Eforie Nord 80%, iar în staţiunile din sudul litoralului în jur de 70%.

Pe aceeaşi temă:

Şase şoferi prinşi băuţi la volan şi unul sub influenţa drogurilor. Tânărul din Iaşi care consumase canabis a fost depistat la Mamaia

Bijuteria Reginei care poate fi admirată doar în imagini de epocă. Demersul jurnalistic care a sensibilizat autorităţile

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite