Pădurile din Dobrogea, refugiul de vis din calea arşiţei. Unde se găsesc cele mai umbroase oaze din ţinutul apelor
0
Vara, un refugiu perfect în faţa arşiţei poate fi găsit în pădurile Dobrogei, un loc puţin umblat a cărui frumuseţe profundă trebuie descoperită.
De la nord la sud, de la est la vest, cel mai secetos pământ al României era cândva un ţinut împădurit, pe care civilizaţia l-a defrişat pentru a face loc căii ferate, la finele anilor 1850, între Cernavodă şi Constanţa.
Dar pădurile rămase, acum o curiozitate a regiunii cunoscute pentru apele sale - cele mai mari din România (Marea Neagră, Dunărea, Lacul Razim-Sinoe) – merită străbătute şi cutreierate, într-o linişte străpunsă de razele de soare şi de ciripitul de păsări.
Pornind din sudul Dobrogei, călătorii au câteva popasuri de făcut. Dacă se găsesc la malul Mării Negre şi vor să fugă spre răcoare şi umbră, prima oprire este în Pădurea Hagieni. Se întinde între satele Hagieni şi Albeşti, pe 584 hectare, dintre care 207,40 ha sunt rezervaţie. Rezervaţia forestieră cuprinde trei părţi: o parte centrală de 100 ha acoperită de stejari şi cărpiniţă, care alternează cu poieni şi este numită Cazane; partea de vest, cu văi stâncoase şi poieni de colilie, având o suprafaţă de 28 ha; partea nordică a rezervaţiei, numită Cascaia - arată ghizii Dobrogei de la i-Tour.
„Aici sunt bălţi cu vegetaţie acvatică şi palustră, stepe pietroase, coaste şi râpe de calcar, pâlcuri de arbuşti spinoşi, luminişuri cu vegetaţie de stepa şi păduri umbroase de diferite esenţe, predominanţa fiind o pădure naturală de tip submediteranean“, spun cunoscătorii locului.
Tot lângă litoral se află Pădurea Comorova de la Neptun, loc cu o poveste interesantă. „La sfârşitul secolului al XIX-lea în zona Pădurii Comorova de astăzi era un cătun cu acelaşi nume. Populaţia lui era formată din 4 familii, numărând 14 suflete, turci şi bulgari pescari. Lacul Comorova avea o suprafaţă de 60 ha şi era acoperit de stuf. Între anii 1903-1906 au fost însămânţate la Comorova peste 5 ha de teren cu mai mult de un milion de puieţi de salcâmi, glădiţă, frasin, dud, caişi, castani, pruni, oţetari şi stejari.
Peste 100 de ani, un pâlc dintre stejarii brumării plantaţi la începutul secolului al XX-lea – circa 60 de exemplare pe o suprafaţă de 1,2 ha, aflaţi la diferite vârste şi dimensiuni – a fost declarat rezervaţie naturală şi ocrotit de lege. Această specie de stejar de origine balcano-caucaziano-pontică aparţine florei arborescente vechi, din perioada terţiaro-pliocenă. Ea a pătruns din estul Mediteranei de-a lungul zonei externe carpatice, alături de stejarul pufos, cer şi gârniţă, întrând în alcătuirea pădurilor de silvostepă din zilele noastre. Pădurea a fost populată spontan cu ţapi roşii şi căprioare, găinuşe şi cocoşi de munte, vulpi, iepuri, ulii şi alte animale.
În prezent, Pădurea Comorova ascunde o faună de invidiat şi este locul preferat de campare pentru localnici şi turişti. În mijlocul vegetaţiei luxuriante, s-au ridicat în ultimii ani vile de lux, înconjurate de brazi. Răcoarea lor, mirosul specific pădurilor de răşinoase te duce cu gândul la munte, dar la doar 4 km ai o plajă fierbinte, Plaja Neptun“, o prezintă autorităţile locale de pe litoral.
Aproape de Constanţa există Pădurea Valu lui Traian şi Pădurea Murfatlar, ce include Rezervaţia Fântâniţa. Aceasta este situată la 1 kilometru sud de podgoria Murfatlar, pe partea stângă a soselei Constanţa – Ostrov. A fost pusă sub ocrotire în anul 1932, ocupând o suprafaţă de 19,70 ha. În anul 1962, Rezervaţia începe a fi ocrotită de lege, adăpostind specii rare: inul dobrogean, spinul de Murfatlar, usturoiul, colilia, zambila etc.
GALERIE FOTO DE LA GRANIŢA ÎMPĂDURITĂ CU BULGARIA
Mergeţi spre vest, în interiorul judeţului Constanţa, unde aveţi multe de văzut. La 69 kilometri de Constanţa, spre sud-vest, aproape de graniţa bulgărească este comuna Dumbrăveni, cu satele Dumbrăveni şi Furnica. Pădurea Dumbrăveni, rezervaţie naturală, are două arii protejate: Pereţii calcaroşi de la Petroşani şi Locul fosilifer Credinţa. Pe suprafaţa sa de 347 hectare adăposteşte pe costele calcaroase o vegetaţie cu elemente submediteraneene, majoritatea specii rare. În afara formelor de relief foarte variate, cum ar fi zona canaralelor cu defilee care constituie peisaje naturale de o rară frumuseţe, există o vale cu apă permanentă.
În apropiere de Oltina sunt două păduri puţin cunoscute: Pădurea Cetate şi Pădurea Bratca. Pădurea Cetate este situată la nord-vest, cu acces din satul Izvoarele, comuna Lipniţa, fiind o rezervaţie botanică şi zoologică, ce cuprinde un arboret de luncă, rest al pădurilor dobrogene naturale din lungul Dunării. Aici se văd exemplare de stejar brumariu şi stejar pufos, precum şi specii rare de păsări acvatice. Pădurea Bratca se află în comuna Oltina, pe malul Dunării, fiind una din puţinele păduri naturale de luncă unde se întâlneşte stejarul brumariu şi stejarul pufos, vestigiu al pădurilor originare din zona danubiană – un peisaj unic în ţară.
La Băneasa este Pădurea Canaraua Fetii, rezervaţie naturală, zoologică şi botanică. Pădurea Canaraua Fetii este la sud de oraşul Băneasa şi la nord de graniţa cu Bulgaria, cu o suprafaţă de 172,1 ha. Centrul rezervaţiei este reprezentat de o vale largă – Valea Canaraua-Fetii, cu aspect de canion, cu pereţi de calcar de până la 40 m înalţime, brazdaţi de fisuri, nişe, uneori grote, chiar peşteri. Pe un teritoriu relativ mic se găsesc numeroase specii de plante (aproximativ 1000 de specii de plante superioare, reprezentând 27% din flora României) şi faună, aria naturală protejată cuprinzând numeroase specii de animale rare, de origine submediteraneeană, balcanică sau pontică.
La Adamclisi există Pădurea Talaşman, la Dervent (comuna Ion Corvin) avem Pădurea Mihai Eminescu, iar la Ostrov este Pădurea Esechioi.
GALERIE FOTO CU PĂDURILE DIN NORDUL DOBROGEI
Îndreptându-se spre nordul Dobrogei, în judeţul Tulcea avem mai multe zone păduroase, la Babadag, Cerna, Ciucurova, Stejaru, Niculiţel, Rusca şi Măcin.
Munţii Măcinului sunt cei mai vechi munţi din România, rămăşiţe ale Lanţului Hercinic, mai bătrân decât dinozaurii. „Interesul cercetătorilor este orientat, datorită numeroaselor vestigii istorice, către săpăturile arheologice, dar în egală măsură şi către cercetarea stiinţifică a vastului tezaur natural existent aici – geologic, botanic, zoologic. Potenţialul natural face Parcul Naţional Munţii Măcinului accesibil unei game largi de turişti interesaţi de drumeţii în natură, peisaje, flora, faună caracteristice parcului, studii şi documentare. Pe diferitele etaje de vegetaţie, între 7 şi 467 metri, înălţime atinsă pe Vârful Ţuţuiatu, vom întâlni peisaje unice de stepă la baza versanţilor, urmate de păduri cu gorun, mojdrean şi cărpiniţă, stejar pufos ajungându-se la tufişuri pe culmi şi stâncării, apoi pajişti de stepă cu aspect de gol alpin.
Pe teritoriul parcului există una din cele mai vechi, interesante şi cunoscute rezervaţii din ţara noastră – Rezervaţia Naturală Valea Fagilor. Aceasta se remarcă prin prezenţa unică şi viguroasă a fagului tauric ce prezintă caractere intermediare între fagul autohton şi fagul oriental şi a florei de subarboret, unică în Dobrogea şi asemănătoare făgetelor din Crimeea“, arată oamenii Măcinului.
„Despre pădurile Dobrogei s-a scris încă din cele mai vechi timpuri, iar aceasta ne face să credem că pe aceste teritorii dintre Dunăre şi mare, pădurea a existat dintotdeauna.
Locuitorii Histriei îşi făceau făchii pentru luminat din pădurile de pin, presupus a fi existat pe dealurile Beştepe sau pe unele grinduri din Delta Dunării . Pădurile din Deltă – Pădurea Letea – cu specii de stejari, frasini, plop alb şi cenuşiu apar pe hărţile de la 1835 , alături de Haşmacul lui Benea, Haşmacul lui Ivancenco, Hăsmăcica cu bursuci.
Pădurea mare nord dobrogeană apare pe o hartă privind războiul ruso – turc la 1738 , iar despre aceasta se scrie că a avut un rol deosebit în viaţa populaţiei romanice şi apoi românească. A fost locul de adăpost şi apărare al dicienilor – românii băştinaşi dobrogeni, dar şi o sursă de venituri pentru populaţie.
Pe lângă lemnul cu diverse întrebuinţări (cherestele, elemente de construcţii, etc.) întinsele masive de tei au însemnat şi o dezvoltarea a apiculturii, Vicina – cetatea din secolele XIII – XIV, situată probabil pe locul actualului oraş Isaccea (Noviodunum), fiind recunoscută pentru comerţul cu ceară“, scriu specialiştii de la Direcţia Silvică Tulcea.
Pe aceeaşi temă:
FOTO Cel mai spectaculos loc de pe litoralul României este o îmbinare abruptă dintre uscat şi apă
FOTO Locuri de explorat în Dobrogea, unde natura este răvăşitor de frumoasă
Se încarcă comentariile...
