Opt bărbați au furat patru tone de motorină din trenuri care tranzitau staţiile Palas şi Port Constanţa

0
Publicat:

Poliţiştii din Constanţa au efectuat nouă percheziţii la locuințelor unor persoane bănuite că au furat combustibil din trenuri care tranzitau staţiile Palas şi Port Constanţa. Anchetatorii au găsit patru tone de motorină. Polițiștii au arestat preventiv șase persoane, iar alte două persoane implicate sunt arestate la domiciliu.

Canistre cu motorina
Opt bărbați au furat patru tone de motorină din trenuri Foto arhiva

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, poliţiştii au făcut nouă percheziţii domiciliare în judeţul Constanţa, într-un dosar penal de furt calificat. În urma controlului, au fost ridicate cantități mari de motorină, scrie News.ro. De asemenea, autoritățile au prins în flagrant trei bărbați care furau 400 de litri de motorină din vagoanele unui tren de marfă pe ruta.

„Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, la data de 10 septembrie, mai multe persoane ar fi sustras combustibil din trenurile care tranzitau staţiile Palas şi Port Constanţa. Totodată, la data 23 noiembrie, poliţişti din cadrul Serviciului Siguranţă Transporturi au prins în flagrant delict trei bărbaţi, de 21, 31, repectiv 36 de ani, în timp ce ar fi sustras aproximativ 400 de litri de motorină din vagoanele unui tren de marfă care tranzita căile ferate Cap Midia şi Mogoşoaia”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.

Perchezițiile au avut loc în localităţile Ovidiu, Culmea şi Poarta Albă. La locuințele inculpaților, au fost descoperite şi ridicate patru tone de motorină, 18 telefoane mobile, nouă plase monofilament de diferite lungimi şi bani. Polițiștii au condus la audieri nouă persoane. Dinttre acestea, șase au fost arestate preventiv, iar doi sunt cercetaţi în arest la domiciliu.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite