O nouă surpriză de 1 Iunie pentru copiii din comuna Peştera: prichindeii au primit 500 de tablete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daruri pentru toţi copiii din Peştera FOTO Primăria Peştera
Daruri pentru toţi copiii din Peştera FOTO Primăria Peştera

Dacă anii trecuţi toţi cei 500 de copii din comuna Peştera au primit în dar câte o bicicletă, anul acesta administraţia locală a pregătit o nouă surpriză uriaşă: peste 500 de tablete au fost făcute cadou atât elevilor cât şi cadrelor didactice.

De Ziua Internaţională a Copilului, micii sărbătoriţi au avut parte de o atmosferă magică, plină de surprize, cu multe jocuri, baloane, personaje de poveste şi un tort gigant.

Pentru ca bucuria lor să fie şi mai mare, prichindeii au avut în mijlocul lor şi celebrele maşini de îngheţată englezeşti, peste 2.000 de îngheţate delicioase aşteptând să fie savurate.

Comuna Peştera, pierdută pe dealurile Dobrogei, a reuşit să se dezvolte cu propriile resurse, făcând opoziţie caracatiţei PSD.

În comuna situată la o distanţă de 57 de kilometri de Constanţa, tăiată de la orice finanţare, politicul nu a mai contat deloc. Primarul, apoi consilierii locali au renunţat, pe rând, la partidele în care erau înscrişi şi au devenit independenţi.

Şcoala gimnazială numărul 1 este foarte modernă. Fiecare clasă are videoproiector şi calculator, mobilerul este modular şi băncuţele pot fi mutate în funcţie de activităţi. Toate scaunele sunt din piele ecologică, iar tablele sunt moderne.
 




La şcoala unde învaţă 480 de copii nu se plătesc nici fondul şcolii, nici fondul clasei. „Primăria ne pune la dispoziţie tot ceea ce este necesar: de la produse de igienă la cretă şi bureţi. Nici de pază nu este nevoie, întrucât avem un sistem video“, adaugă directorul. Din biroul lui, se poate urmări pe camere activitatea din clase şi de pe holuri. Costurile s-au ridicat la 1,5 milioane de lei.
 
Abandon zero
 
Şcoala mai este renumită pentru un fapt: aici abandonul este zero. Cum de se poate aşa ceva? Când asupra unui elev planează o suspiciune, imediat învăţătorul sau dirigintele anunţă angajaţii de la serviciul de asistenţă socială din cadrul primăriei, care demarează de urgenţă o anchetă la locuinţa copilului.

Din anul 2011, comuna Peştera şi satele arondate au fost racordate gratuit la Internet prin fibră optică, astfel încât elevii, dar şi părinţii acestora, să aibă acces permanent la informaţie.

Vă mai recomandăm:

image

FOTO Peştera, o comună-exemplu, în „republica lui Mazăre“. Soluţia: primarul şi consilierii s-au lepădat de politică

VIDEO Cum au reuşit nişte săteni să facă cea mai mare petrecere câmpenească din ţară: 35.000 de oameni, show aviatic, concerte, palmieri, animale exotice









 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite