Mesajul de adio al pompierilor militari din Constanţa: „Rămas bun, domnule colonel! Veţi rămâne veşnic în memoria şi în inima noastră!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colonelul Daniel Popa, şeful ISU Dobrogea foto: ISU Dobrogea
Colonelul Daniel Popa, şeful ISU Dobrogea foto: ISU Dobrogea

Colonelul Daniel-Gheorghe Popa a murit astăzi într-un spital din Capitală. De câteva zile, şeful ISU Dobrogea era infectat cu SARS-CoV-2.

Colonelul Popa conducea ISU Dobrogea din anul 2016. După aflarea veştii că şeful lor a murit, pompierii militari au postat un mesaj de adio pe un forum dedicat acestora.

„Evoluţia în cariera militară a fost susţinută de seriozitate şi profesionalism, fiind recompensat în repetate rânduri, fiindu-i conferite numeroase ordine şi semne onorifice militare.

A fost un ofiţer pompier foarte bine pregătit, cu bogate cunoştinţe de specialitate şi militare, obiectiv şi corect. A fost loial armei pompieri, respectuos şi disciplinat. Calităţile sale l-au făcut să fie apreciat de comandanţii IGSU, dovadă fiind cei 19 ani în care a avut ca sarcină conducerea a două unitati de pompieri judetene, Călăraşi şi Constanţa. Dedicat trup şi suflet meseriei, a reuşit să insufle subordonaţilor săi dragostea faţă de profesia de pompier, primind în schimb, din partea acestora, respectul pentru felul său de a fi: un om bun, cu o inimă mare.

Astăzi ne despărţim şi noi, pompierii constănţeni, militari, civili şi cadre militare în rezervă, de cel care ne-a fost comandant, coleg , camarad, îndrumător, prieten şi o facem cu regretul că nu am apucat să-i mai spunem măcar încă o dată cât l-am respectat. Rămas bun, domnule colonel! Veţi rămâne veşnic în memoria şi în inima noastră! Sincere condoleanţe familiei îndurerate”, se arată în mesajul de adio.

Conducerea ISU Dobrogea a transmis un mesaj de adio pentru cel care a fost comandantul unităţii până miercuri, 4 noiembrie:

„Comandantul nostru, inspectorul şef colonel Popa Daniel Gheorghe, a plecat să fie comandantul batalionului de pompieri din cer!

Colonelul Popa Daniel Gheorghe a avut o sete de cunoaştere cum rar întâlneşti, fiind preocupat în mod continuu de autoperfecţionare. A condus această instituţie după principiile sale de viaţă, dorind în mod constant îmbunătăţirea serviciilor pe care ISU Dobrogea le oferă cetăţenilor judeţului, neabdicând nici un moment de la principiul corectitudinii. Ca şi pompier şi-a făcut cu cinste, pricepere şi devotament datoria şi a manifestat grijă faţă de colegii săi. Nu se pot uita calităţile sale de militar şi nici calităţile umane, apropierea de oameni, calmul cu care rezolva problemele apărute şi spiritul de solidaritate faţă de cei cu care a lucrat.

Dedicat trup şi suflet meseriei, a reuşit să imprime această atitudine şi organizaţiei, solicitându-ne să punem în permanenţă pe primul plan CETĂŢEANUL şi obligaţia noastră de a-i asigura securitatea în domeniul situaţiilor de urgenţă. 

Colonelul Popa Daniel Gheorghe a fost un patriot şi DA, a iubit ţara aceasta şi meseria de salvator. Acesta a fost colonelul Popa Daniel Gheorghe !”

Născut la data de 26 iunie 1963 în Vâlcea., colonelul Daniel-Gheorghe Popa a urmat cursurile Liceului Industrial Mecanic din Râmnicu Vâlcea pe care le-a absolvit în 1981, cu diplomă de bacalaureat. Ulterior a urmat cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Pompieri Bucureşti, pe care a absolvit-o cu rezultate foarte bune în 1985, fiind repartizat la Grupul de Pompieri al judeţului Călăraţi, unde a ocupat funcţia de Inspector principal II.

Începând din august 1998, până în septembrie 2001 a ocupat functia de Şef de stat major Grupul de Pompieri „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi. Începând din 15 septembrie 2001, până in 14 iulie 2016 a ocupat funcţia de Inspector şef II la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi.

Din 15 iulie 2016 până în prezent a fost Inspector şef I al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa.


GRADE:
1985-locotenent
1989-locotenent major
1994-căpitan
1999-maior
2002- locotenent colonel
2005-colonel


DECORAŢII:
2000-Semn Onorific În serviciul patriei pentru 15 ani
2006-Bărbăţie şi credinţă
2010-Semn onorific în Serviciul patriei pentru 25 ani
2012-Bărbăţie şi credinţă în grad de  Comandor
2014-Plachetă onorifică
2019-Emblemă de merit Acţiuni umanitare
2020-Distincţie de serviciu

Citeşte şi:

Şeful ISU Dobrogea, colonelul Daniel-Gheorghe Popa, a murit. Era internat în spital, infectat cu SARS-CoV-2

Purtarea măştii de protecţie devine obligatorie în tot judeţul Constanţa, în spaţiile publice deschise



 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite