Megaescrocherie cu complici la cel mai înalt nivel. Teren din Constanţa, supraevaluat cu 7,8 milioane euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crinuţa Dumitrean, fosta şefă ANRP
Crinuţa Dumitrean, fosta şefă ANRP

Crinuţa Dumitrean, fosta şefă a Agenţiei Naţionale de Restituire a Proprietăţilor şi preşedinta Comisiei Centrale de Despăgubiri, va răspunde şi pentru escrocheria făcută cu un teren din Constanţa, în suprafaţă de 25 hectare, supraevaluat cu 7,8 milioane euro.

Crinuţa Dumitrean este acuzată de abuz în serviciu şi luare de mită, pentru contribuţia la megaescrocheria de la Constanţa, prin care un teren din Anadalchioi, de 25 hectare, a fost supraevaluat cu 7,8 milioane euro.

Iată comunicatul remis de DNA în ziua de joi, 28 ianuarie:

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii:

DUMITREAN CRINUŢA NICOLETA, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi preşedinta Comisiei Centrale de Despăgubiri, la data faptelor, cu privire la săvârşirea a infracţiunilor de:

- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

- luare de mită,

MIHAI CRISTIAN SEBASTIAN, BACIU REMUS VIRGIL, VASILESCU OANA, BOGDAN DRAGOŞ şi TEODORESCU CĂTĂLIN FLORIN, membri în aceeaşi comisie din cadrul ANRP, la data faptelor, cu privire la săvârşirea a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

SAVU FLORENTINA, consilier în cadrul ANRP – Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data faptelor, cu privire la săvârşirea a infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

SIMU HORIA, economist, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

- dare de mită (2 infracţiuni),

- spălare a banilor, în formă continuată,

DIMA ALIN HORAŢIU, expert evaluator, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

- luaae de mită.

În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 22 octombrie 2009, suspectul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziţionat drepturile litigioase ce priveau o suprafaţă de teren situată în municipiul Constanţa, preţul cesiunii fiind de 700.000 euro.

De la acea dată, suspectul Simu Horia a iniţiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajaţi ai societăţilor sale şi prin intermediul unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul unor instituţii publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obţinerea despăgubirilor prin intervenţia acestora la nivelul autorităţilor implicate în procedura de retrocedare.

Urmare a acestor demersuri, la data de 26.05.2011, suspecţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Savu Florentina, Bogdan Dragoş, Teodorescu Cătălin Florin şi o altă persoană, în calitate de preşedinte respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente) şi a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horaţiu, prin care valoarea unui teren în suprafaţă de 25 hectare situat în municipiul Constanţa (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 euro (35 euro/mp), echivalentul a 37.243.500 lei.

Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului respectiv cu suma de 7.875.000 euro, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat concomitent cu obţinerea unui avantaj patrimonial de către suspectul Simu Horia şi alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase.

Concret, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, nu au constatat faptul că suspectul Dima Alin Horaţiu a supraevaluat terenul respectiv, deşi aveau cunoştinţă de faptul că suprafaţa respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanţa şi avea destinaţia de teren agricol.

Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidenţiată poziţia exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacţii de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul şi extravilanul municipiului Constanţa care nu aveau categoria de folosinţă teren agricol.

Raportul de evaluare respectiv a fost avizat anterior, pentru conformitate cu prevederile Standardelor Internaţionale de Evaluare şi a Legii nr. 247/2005, de către suspecta Savu Florentina, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu ce derivau din funcţia de consilier în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor – Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru “ajutorul acordat”, în perioada decembrie 2010 – februarie 2011, suspecta Dumitrean Crinuţa Nicoleta a acceptat promisiunea şi a pretins, iar în perioada iulie - august 2011, a primit, prin intermediari, de la suspectul Simu Horia suma de 400.000 euro.

În acelaşi context şi pentru acelaşi motiv, în perioada decembrie 2010 - februarie 2011, expertul evaluator, Dima Alin Horaţiu, a primit prin intermediar de la acelaşi suspect suma de 5.000 euro. În perioada 24.06.2011 – 11.11.2011, suspectul Simu Horia a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei totale de 5.066.300 euro, obţinută în maniera de mai sus, prin încheierea cu diverse firme controlate de acesta a unui număr de nouă contracte de împrumut, nereale.

Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.“

Pe aceeaşi temă:

„Jaful secolului“. Dosarele ANRP, prejudiciu-record: 700 milioane de euro

De ce a fost arestată fosta şefă a ANRP, Crinuţa Dumitrean, gravidă în săptămâna 27

Probe DNA: Fotografii  fierbinţi cu Ioan Oltean şi Crinuţa Dumitrean, în dosarul despăgubirilor umflate de ANRP în favoarea patronului CSU Craiova


 


 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite