Medicii de familie din Constanţa, rugaţi de prefect să sprijine campania de vaccinare cu echipaje mobile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa foto CNCAV
Sursa foto CNCAV

Medicii de familie din Constanţa au primit o scrisoare deschisă de la prefect, legat de campania de vaccinare din teritoriu, cu echipajele mobile. Din 4 mai, pacienţii vor putea fi imunizaţi şi la dispensare, cu anumite seruri: Moderna şi Johnson & Johnson.

Prefectul judeţului Constanţa, Silviu-Iulian Coşa, a trimis o scrisoare deschisă către toţi medicii de familie din judeţ, într-o acţiune sprijinită de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. În ziua de 4 mai, cei 3.000 de medici de familie care s-au înscris în programul de vaccinare anti-COVID-19 a populaţiei vor începe imunizarea. În primă fază, ei vor folosi serurile Moderna şi Johnson & Johnson.

Iată scrisoarea integrală care a fost trimisă medicilor de familie:

„Stimaţi medici de familie,

Campania de vaccinare a avut, până acum, un ritm mulţumitor, interesul pentru imunizarea împotriva efectelor COVID-19 fiind unul foarte ridicat. 

În prezent, ne aflăm într-o altă etapă, una în care observăm că populaţia care a dorit cu toată suflarea să se vaccineze, a reuşit să-şi atingă obiectivul.

Mare parte din succesul de până acum vi se datorează şi vouă, celor care aţi informat corect, cu multă răbdare şi v-aţi ajutat pacienţii să fie înscrişi şi programaţi în platformă. 

Iar pentru asta vă mulţumim! 

Doar că efortul nostru, al tuturor, este departe de a fi încheiat. Urmează o perioadă plină de provocări, în care va trebui să găsim cele mai bune argumente pentru cei care încă nu sunt pe deplin convinşi de beneficiile vaccinării. 

În vederea asigurării accesului la vaccinare împotriva COVID-19 în condiţii de siguranţă, pentru prevenirea infecţiei cu SARS-CoV-2, pentru populaţia judeţului Constanţa, Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa şi Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa derulează o campanie de vaccinare cu echipe mobile. 

Scopul campaniei este creşterea acoperirii vaccinale pe teritoriul judeţului Constanţa, în vederea limitării pandemiei de COVID-19 şi implicit asigurarea imunizării colective, fapt ce va determina scăderea morbidităţii şi mortalităţii prin COVID-19, precum şi ridicarea restricţiilor impuse de situaţia epidemiologică din prezent.

Astfel, în baza unui calendar, echipele mobile se vor deplasa în localităţi situate la distanţe mari de centrele de vaccinare, în vederea vaccinării populaţiei generale din mediul rural. Primăriile unităţilor administrativ teritoriale se vor implica în această campanie prin întocmirea listelor cu persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19.

În acest sens, vă rugăm să sprijiniţi echipele mobile de imunizare, prin informarea corectă a pacienţilor arondaţi cabinetului dumneavoastră asupra beneficiilor vaccinului împotriva COVID-19 şi importanţei imunizării.

Fac apel la priceperea dumneavoastră, la argumentele de care dispuneţi, la gândirea raţională şi ştiinţifică, prin care oamenii pot vedea clar că vaccinarea este egală cu întoarcerea la o viaţă normală. 

Continuaţi să fiţi adevăraţi ambasadori ai campaniei de vaccinare! Cu toţii ştim cât de important este rolul dumneavoastră, nu doar acum, ci mereu, într-o comunitate. Preţuirea noastră poate nu este cel mai important element care să vă convingă să ne fiţi alături, aşa cum ne-aţi fost şi până acum. Dar, sănătatea fiecărui pacient, cu siguranţă, este argumentul suprem!

Cu stimă, 

Prefect, Silviu-Iulian COŞA”

Pe aceeaşi temă: 

Prefectura Constanţa sprijină vaccinarea angajaţilor din turism. „Vom avea staţiuni mai sigure” 

Personalul din turism, înscris la vaccinarea anti Covid-19. „Imunizarea este voluntară, nu obligatorie“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite