Mamaia 1985, prezentată ca „un etern punct de atracţie“ VIDEO
0Un film de prezentare a barului Melody din staţiunea Mamaia, făcut în anul 1985, la comanda Oficiului Judeţean de Turism, arată „perla litoralului românesc“ în ultimii ani ai vacanţelor comuniste.
Mamaia 1985 este descrisă ca un „etern punct de atracţie“ de pe litoralul românesc, pentru români şi străini. Îşi deschide porţile pentru „o lume feerică“, în care „dărnicia naturii se îmbină armonios cu tradiţia, bunul gust şi mai ales calitatea“.
Barul Melody era, într-adevăr, un punct forte de distracţie pentru turiştii cu dare de mână. Preţurile „barului de noapte“ care nu mai funcţiona decât seara, până la ora 22.00 îl făceau mai degrabă accesibil străinilor - din ce în ce mai rari pe litoralul românesc al Mării Negre.
Programul artistic era cu nume populare ale unor interpreţi şi dansatori care acum stârnesc nostalgii. Cap de afiş era îndrăgitul Dan Spătaru, urmat de Mihaela Oancea, Păuniţa Ionescu, Olimpia Panciu, Gil Dobrică, Silvia şi Mircea Dumitrescu, Gabriela Sauciuc.
Coregraful mult-aşteptatului balet de cabaret era Cornel Patrichi. Solişti erau: Felicia Dalu, Tatiana Botez, Valentina Tănase, Luigi Casian.
Filmul de 7 minute a fost păstrat în arhiva Studiourilor Buftea, care l-a scos la iveală postându-l pe Facebook, unde îl puteţi viziona accesând acest link.
Pe aceeaşi temă: