Femeie din Năvodari, salvată de pompieri după ce a căzut într-o fântână de 18 metri

0
Publicat:

O femeie de 38 de ani a fost salvată sâmbătă, 5 aprilie, de pompierii constănțeni, după ce a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 18 metri. Incidentul s-a petrecut în localitatea Năvodari.

Intervenția a fost dificilă. FOTO: Ziua de Constanța
Intervenția a fost dificilă. FOTO: Ziua de Constanța

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, intervenția a fost una dificilă și a durat aproximativ o oră, scrie Agerpres

Pompierii de la Stația Midia și cei de la Detașamentul Fripis au intervenit la fața locului cu o autospecială de stingere, una pentru descarcerare, dar și cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.

„Intervenția a durat aproximativ o oră, pompierii au depus eforturi susținute pentru extragerea femeii din fântână, încercând să stea de vorbă cu aceasta și să o calmeze pe toată perioada intervenției”, a declarat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea.

Folosind accesoriile din dotare, echipele de salvatori au reușit să o scoată pe femeie în condiții de siguranță. Aceasta era conștientă și cooperantă, însă suferise multiple traumatisme în urma căderii.

Victima a fost preluată imediat de echipajul medical prezent la fața locului și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Autoritățile nu au oferit deocamdată detalii despre cum a ajuns femeia în fântână.

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite