Constanţa va împrumuta 20 de milioane de euro pentru rezolvarea problemei traficului, reabilitarea infrastructurii şi a iluminatului public

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Constanţei, Decebal Făgădău, a semnat luni, 9 octombrie, un acord de asistenţă tehnică cu Banca Mondială şi un preacord de finanţare cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Primul document are ca obiect principal dezvoltarea urbană durabilă şi competitivă a municipiului Constanţa. Acordul prevede acordarea de asistenţă de specialitate de către reprezentanţii Băncii Mondiale în: consolidarea capacităţii de planificare şi management al investiţiilor, îmbunătăţirea capacităţii de management al activelor municipale şi de regenerare urbană, sporirea gradului de  competitivitate a zonei metropolitane. 

Începând cu finele acestui an, pentru suma de 900.000 de euro şi pe o perioadă de trei ani, municipiul Constanţa va beneficia de cel mai prestigios serviciu de asistenţă tehnică pentru toate fondurile europene structurale şi de investiţii.

Preacordul de finanţare cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare presupune contractarea unui împrumut în valoare de 20.000.000 de euro, pentru o perioadă de 12 ani, cu o perioadă de graţie de până la 2 ani, pentru: achiziţionarea şi implementarea unui sistem de management al traficului, reabilitarea infrastructurii de transport urbane şi a iluminatului public, trei dintre marile priorităţi ale actualei administraţii constănţene.

Tot astăzi, în cadrul aceluiaşi eveniment, au fost aprobate Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană şi Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, documente strategice elaborate pentru Zona Metropolitană Constanţa.

Decebal Făgădău spune că semnarea acordului cu Banca Mondială şi a preacordului cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare reprezintă încă o garanţie a seriozităţii şi bonităţii administraţiei locale, un cec în alb pe care cele mai importante structuri financiare din lume îl oferă municipiului Constanţa. 

De asemenea, Strategia Integrată şi Planul de Mobilitate arată că administraţia va urma o linie strategică, coerentă şi raţională de dezvoltare, fapt care va transforma municipiul Constanţa într-un oraş modern şi civilizat, cu adevărat european.

semnare contract decebal fagadau
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite