Constanţa: Primii turişti nordici au sosit în Mamaia | adevarul.ro

Constanţa: Primii turişti nordici au sosit în Mamaia

Publicat:
Ultima actualizare:
0

După cinci ani de absență, marele tour-operator german TUI a revenit pe litoralul românesc. Primii turiști nordici au sosit astăzi, la ora 15.45, cu o cursă specială charter Munchen - Constanţa a companiei Air Berlin, pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu din Constanța.

Este vorba despre 84 de germani, care vor fi cazaţi la hoteluri de 3 şi 4 stele din staţiunea Mamaia. „Am venit pe litoralul românesc pentru că am avut o bunică româncă şi am considerat că era păcat să nu cunosc o ţară atât de frumoasă cum este România“, a declarat Tamara, o turistă din Germania.

Mulţi dintre cei sosiţi în Mamaia au declarat că motivul pentru care au ales să petreacă un sejur pe litoralul românesc sunt curele de tratament în instituţiile balneare, dar şi preţurile accesibile.

În această vară, 1.500 de turişti din Suedia, Norvegia, Danemarca şi Finlanda vor petrece un sejur pe litoralul românesc.

LITORAL 2010 - Citiți aici cele mai noi știri de pe litoral

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite