Cod portocaliu la ENEL. A plouat cu reclamaţii: cu 1.700% mai multe decât de obicei
0Furtuna de cod portocaliu care a ţinut la Constanţa câteva zile a făcut ravagii în localităţile judeţului. Localnicii au rămas sinistraţi, în principal din cauza avariilor de pe reţeaua de energeie electrică. La ENEL, reclamaţiile au atins un prag-record: cu 1.700% ori mai multe decât într-o perioadă obişnuită.
Un caz dramatic este cel de la Năvodari, unde locuitorii unui cartier din oraş, zona Sălii Sporturilor, nu au avut curent electric de 3 zile.
„De fiecare dată când consumul de energie electrică creşte, transformatorul vechi de zeci de ani, depăşit moral şi subdimensionat în comparaţie cu numărul de consumatori, cedează şi lasă fără curent mare parte din populaţia oraşului Năvodari. Compania amână la nesfârşit înlocuirea transformatoarelor vechi.
Este inadmisibil ca investitorul italian care a preluat ENEL să îşi bată joc de mii de oameni şi cere chiar naţionalizarea acestui serviciu de utilitate publică“, declarase primarul Nicolae Matei.
Oamenii spuneau că s-au săturat să reclame faptul că ENEL nu îşi respectă contractele încheiate cu ei. După 3 zile, mai mulţi locuitori ai cartierului s-au strâns în faţa sediului ENEL din Năvodari şi au încercat să stea de vorbă cu factorii de decizie din cadrul companiei. Li s-a transmis prin intermediul agenţilor de pază că situaţia va fi remediată.
ENEL vine cu precizări referitor la situaţia locuitorilor din Năvodari din perimetrul străzilor Bujorului, Garofiţei, Crăiţei, Daliei, Constanţei şi Ceferistului.
„Pe fondul condiţiilor meteorologice excepţionale (vânt puternic în rafale, ploi abundente) în ziua de 1 octombrie s-au produs avarii în reţelele aeriene de joasă tensiune şi în zona Năvodari. În plus, transformatorul postului de transformare PT 1612 s-a defectat. Astfel, 172 de gospodării din Năvodari au rămas fără electricitate. Linia de joasă tensiune afectată de condiţiile meteorologice a fost reparată în cursul zilei de 1 octombrie, consumatorii fiind realimentaţi provizoriu pe perioada serii şi a nopţii de 2 octombrie/3 octombrie“, se arată în comunicatul ENEL.
Reprezentanţii companiei de electricitate au declarat că joi, 3 octombrie a fost executată o lucrare de reparaţie în regim de urgenţă pentru a fi înlocuit transformatorul defect. Toţi cei 172 de consumatori afectaţi de această avarie au fost realimentaţi ieri, 3 octombrie, până la ora 16.00.
În Constanţa, familia Iremita de pe strada Docherilor a anunţat ENEL-ul de existenţa unei flame la stâlpul de electricitate din faţa curţii. „De 3 zile vorbesc cu roboţii lor, iar joi am mers la sediul ENEL de pe strada Primăverii, unde tot cu roboţii mă puneau să vorbesc. Când m-am întors acasă, casa era în flăcări. Mama mea, bătrână, operată pe cord şi abia ieşită din spital, fusese scoasă de vecini. La ENEL tot robotul răspunde, acelaşi de 3 zile“, era disperată Adriana Iremita.
Pompierii au considerat că incendiul a pornit de la lumânările cu care oamenii îşi făcuseră lumină, iar ENEL a trimis vineri o echipă pentru verificarea avariei semnalate la stâlpul de electricitate.
„În perioada 30 septembrie (ora 21) - 2 octombrie 2013 (ora 2.00), Constanţa şi judeţele învecinate au fost sub incidenţa codului portocaliu de ploi şi vânt, care a generat efecte de natura forţei majore. În acest interval au existat numeroase solicitări de intervenţii pentru probleme punctuale, cauzate de vremea nefavorabilă“, comunică ENEL.
Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor se numără izolatori sparţi, cordoane şi conductoare rupte, console avariate, posturi de transformare inundate. În zonele urbane, copacii sau crengile căzute pe liniile electrice aeriene au dus la producerea a multiple deranjamente colective şi individuale.
„Echipele Enel au intervenit atât pe parcursul acestor zile pentru remedierea tuturor defecţiunilor. În ceea ce priveşte durata de intervenţie prevăzută în standardul de performanţă aplicabil la nivel naţional tuturor operatorilor de distribuţie (aprobat prin Ordinul ANRE nr. 28/2007), dorim să precizăm că pentru zona urbană este de 12 ore de la anunţarea incidentului, în condiţii normale de vreme, în timp ce pentru condiţii meteorologice deosebite, termenul de remediere este de 72 de ore pentru mediul urban“, menţionează Biroul de Presă Enel România.
Vă mai recomandăm
Cartier de case din Năvodari, de 3 zile în frig şi întuneric
Constanţa, copleşită de Codul portocaliu. Drumul European 60 este blocat parţial
Bilanţ de Cod portocaliu. Ravagiile făcute în judeţul Constanţa