Club din Mamaia, amendat cu 10.000 de lei, pentru că la un concert susţinut de Puya au asistat peste 500 de spectatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto news.ro
foto news.ro

Un club din Mamaia a fost amendat de către poliţiştii constănţeni cu 10.000 de lei, după ce, la un concert susţinut de Puya au asistat peste 500 de spectatori, contrar prevederilor legale rederitoare la prevenirea răspândirii coronavirusului.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, sâmbătă seară, că la un club din Mamaia a avut loc un concert al lui Puya la care au asistat mai mult de 500 de spectatori.

”În urma imaginilor difuzate în spaţiul virtual, poliţiştii constănţeni au efectuat verificări la un club din staţiunea Mamaia Nord, unde s-a constatat că în intervalul orar 19:00-19.30 a avut loc o interpretare a artistului Puya, la care au participat mai mult de 500 de spectatori, contrar prevederilor legale”, a transmis IPJ Constanţa.

Din acest motiv, clubul a fost amendat cu suma de 10.000 de lei.

Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum doi metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie,  se arată în prevederea legală. 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite