Ar sta Iisus pe Facebook? Cum ar folosi sfinţii Social Media? Preot: „Dumnezeu, spre deosebire de politicieni, nu are nevoie de tehnici de imagine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biserica din zilele noastre este în pas cu tehnologia. Preoţii scriu acum bloguri, au vlog-uri pe YouTube, conturi pe Twitter, iar mitropoliile, arhiepiscopiile sau mănăstirile au propriile pagini de Facebook şi site-uri de prezentare.

Social media ajută la răspândirea cuvântului Domnului, dar este şi spaţiul în care preoţii sau mai-marii Bisericii sunt luaţi peste picior. "Adevărul" a discutat cu doi preoţi care sunt foarte buni specialişti pe social media, dar şi buni istorici. Ei au comparat metodele de comunicare de acum 2000 ani, cu cele din zilele noastre şi ne răspund la întrebarea pe care orice tânăr creştin şi-a adresat-o măcar o dată: „Oare Iisus ar sta pe Facebook?“

Apropierea de tehnologie înseamnă îndepărtarea de Dumnezeu?

Părintele Jean Ion din Constanţa crede că Internetul este o nouă realitate a vieţii contemporane, iar Evanghelia trebuie propovăduită prin orice mijloc rânduit de Dumnezeu în fiecare epocă. "Biserica noastră nu trebuie să ignore acest spaţiu al misiunii, având în vedere cât de familiar şi accesibil a devenit internetul. Tocmai de aceea, la începutul acestei luni (7-9 mai), au avut loc la Atena lucrările primei Conferinţe internaţionale despre media digitală şi pastoraţia ortodoxă, întrunire organizată sub egida Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, la care au participat delegaţi ai Bisericii ortodoxe locale din 21 de ţări", explică preotul constănţean. 

Părintele Jean Ion crede că tehnologia a început să capete o importanţă din ce în ce mai mare în ultimele secole şi asta s-a făcut de multe ori în defavoarea lui Dumnezeu. 

"Atunci când oamenii îl simţeau neîncetat pe Dumnezeu deasupra lor, în faţa lor şi în jurul lor, în acelaşi fel cum simţeau aerul şi lumina, ei atribuiau toate lucrurile tehnologice şi munca lor manuală Lui, Domnul şi Ziditorul lor. Când simţirea prezenţei lui Dumnezeu s-a atenuat şi vederea duhovnicească s-a întunecat, atunci a intrat mândria în meşteşugari şi tehnologi, iar ei au început să dea lor înşile slava, pentru clădirile lor, pentru lucrarea mâinilor şi minţilor lor, începând să folosească în mod greşit munca lor – atunci umbra pierzaniei a început să cadă asupra tehnologiei", explică Jean Ion. 

Din punctul de vedere al Bisericii, este mai grav atunci când oamenii fac din tehnologia modernă un idol la care se închină. 

"Să nu uităm că realitatea din viaţa reală e cu totul alta faţă de cea tehnologizată, ori noi nu suntem roboţi, ci fiinţe înzestrate de Dumnezeu cu simţire", spune preotul constănţean. 
Preotul Jean Ion din Constanta

Preotul Jean Ion. FOTO Arhiva Adevărul

Sfânta social media 

Preotul Eugen Tănăsescu este blogger al site-ului Adevarul.ro, apare şi la televizor, are o prezenţă constantă şi o voce respectată pe Facebook. El spune că Iisus nu şi-ar face un cont de Facebook, "pentru că El oricum le vede pe toate fără mijlocirea tehnologiei şi, similar, ne poate vorbi oricând fără ajutor tehnologic. Important e însă dacă şi cum Îl vedem noi. De aceea, cu siguranţă i-ar îndemna pe ucenici (apostoli) să stea pe Facebook, pentru a-L propovădui".

Este de remarcat şi faptul că, atunci când trăia printre oameni, Hristos nu a scris nimic personal, dar a trimis pe ucenici să scrie despre El. 

"Este aici o pedagogie aparte, ca în povestea în care nu dai cuiva peştele, ci undiţa cu care să înveţe să-l prindă. De ce? Pentru că Dumnezeu nu ne dă totul de-a gata, ci vrea să participăm şi noi. Aşa că El nu va scrie nimic despre El însuşi, nefiind narcisist (e marele pericol al tuturor formelor de comunicare), dar aşteaptă ca alţii, iubindu-L, să-L vestească semenilor, fiecăruia pe înţelesul lui", susţine Eugen Tănăsescu. 

Facebook versus Twitter pentru Cuvântul Sfânt

Facebook este cel care atrage comunităţile mari, dar Twitter pare să fie făcut după modelul Apostolilor: ca utilizator urmăreşti o persoană şi poţi să şi interacţionezi cu ea ocazional. 

Preotul Tănăsescu spune că "fiecare mijloc de comunicare are avantaje şi dezavantaje. În funcţie de necesităţile de comunicare ele se aleg. Observ însă că Facebook este mai mult folosit la noi, aşa că, ştiind că apostolii mergeau acolo unde erau comunităţile mai mari, cred că ar alege totuşi Facebook pentru noi. Unde însă se foloseşte Twitter mai mult, de ce nu? Nu contează pe unde ajungi la inima omului, important e să ajungi".
 

Vrei să-L vezi pe Iisus pe YouTube?

Cum s-ar potrivi ideea de vlog unui sfânt şi mai ales lui Iisus? Biserica actuală foloseşte site-ul pentru a promova anumite slujbe sau evenimente, dar părintele Eugen Tănăsescu este de părere că Hristos nu ar fi stat să fie filmat. Pe de altă parte, dacă cineva l-ar fi filmat nu s-ar fi supărat. 

"E o diferenţă între a căuta să te arăţi lumii şi a veni lumea să te vadă. Hristos nu ar fi căutat camerele de filmat, dar le-ar fi folosit cu înţelepciune ca să ajungă la inimile oamenilor. Aici intrăm într-un domeniu mai delicat: puterea de seducţie a imaginii. Ea seduce şi controlează mai mult. De aceea filmul, televiziunea, au mai mare impact, dar nasc şi dilema întregii media de azi: vrea să zidească omul sau să-l seducă?", a declarat părintele Tănăsescu.

Există voci printre teologi care spun că Hristos a venit între oameni înainte să existe filmul pentru a scuti lumea de o ispită în plus. 

"Pe Dumnezeu nu-L interesează să te captiveze doar imagistic sau informaţional, ci cu toată fiinţa ta. Dumnezeu, spre deosebire de politicieni, nu are nevoie de tehnici de imagine pentru a convinge. 

Biserica susţine că tehnologiile sunt neutre din punct de vedere moral,  dar impactul lor asupra oamenilor depinde de scopul pentru care le folosim. Imaginea transmite multe, face cât o mie de cuvinte. Dar o imagine neexplicată prin cuvinte poate manipula foarte mult. E pericolul permanent al erei imaginii în care ne aflăm. De aceea un vlog are nevoie de un blog complementar. Când Vaticanul şi-a făcut televiziune în 1983 trecuseră deja 12 ani de când emisese primul document în care se fundamentau principiile folosirii filmărilor în misiunea Bisericii. Deci imaginea are nevoie de pricepere, pentru a o stăpâni şi a nu ajunge să te stăpânească", a explicat Eugen Tănăsescu pentru Adevărul. 

Comentarii divine pe Facebook

Hristos nu ar răspunde tuturor întrebărilor şi comentariilor, cu toate că a manifestat deschidere maximă faţă de om, crede preotul constănţean. 

"Există o situaţie de nedorit, care se regăseşte şi în Scriptură. În faţa relei voinţe, a întrebărilor-capcană sau a comentariilor răutăcioase, Hristos tace. Tace nu pentru că n-are răspuns, ci pentru că omul din faţa Lui nu l-ar pricepe sau l-ar răstălmăci, făcându-şi şi mai mult rău. Aşa că tace, după un principiu biblic pe care El însuşi îl enunţă: «Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie». Animalele sunt binecuvântate de Dumnezeu, dar vai omului care ajunge animal", spune Tănăsescu. 

Social media putea să schimbe viaţa lui Hristos

Cu toate că Hristos nu a scris nimic, faptul că Sfinţii Apostoli au făcut-o ne poate face să credem că ei ar fi folosit din plin mijloacele de comunicare de astăzi. 

"Social media exista şi pe vremea lui Hristos, dar într-o formă primitivă: vorba din gura-n gură. Să nu uităm că cei ce l-au ales pe tâlharul Baraba pentru a fi eliberat în locul lui Iisus au căzut pradă unei campanii de intoxicare. Astăzi, principiile nu s-au schimbat, de aceea nu cred că finalitatea de atunci ar fi fost alta, cu tehnologia de acum.

Vedem doar că şi astăzi posibilităţile multiple de comunicare nu duc automat şi la comuniune. Ba parcă suntem şi mai dezbinaţi, tocmai pentru că folosim comunicarea mai mult «ca acoperământ al răutăţii», cum zice Sf. Pavel, decât ca slujitoare a luminii spirituale. E mult mai tentant să alegi ceva ce-ţi place din media, decât ceva ce te educă. Însă cu cât consumul media creşte, se observă uşor că educaţia scade. Plăcerea imaginii ne «legumizează», o spun toţi experţii care studiază efectele consumului de imagine. Este explicaţia pentru faptul că, deşi comunicarea s-a înmulţit, comuniunea dintre oameni s-a răcit. Deşi decorul pare mai sclipitor, având mai multe ecrane, important e să discernem adevărul din spatele ecranului", a încheiat preotul Eugen Tănăsescu pledoaria sa pentru cititorii Adevărul. 

Eugen Tănăsescu preot FOTO Eduard Enea

Preotul Eugen Tănăsescu. FOTO Adevărul

Vă mai recomandăm:

Petre Ţuţea: „Am avut revelaţia că fără Dumnezeu nu există adevăr”

De ce ne face mai puternici pelerinajul la Locurile Sfinte, în Săptămâna Patimilor. Explicaţiile preoţilor pentru călătoria spirituală cu care suntem datori

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite