Un cunoscut comediant a vrut să afle cât costă un weekend la mare. Răspunsurile nu s-au lăsat aşteptate VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
mircea bravo

Mircea Bravo şi-a petrecut un weekend la Costineşti, staţiunea tineretului din anii 80-90 şi aflată şi azi la căutare printre liceeni şi studenţi. Cu acest prilej, comediantul a încercat să afle de câţi bani au nevoie tinerii pentru a se petrece un final de săptămână reuşit pe malul mării.

Mai întâi, Mircea Bravo a abordat un tânăr pe care l-a întrebat cât timp petrece la Costineşti şi ce buget are la dispozişie. „Şase zile, 2.000 şi ceva de lei”, a răspus acesta, fără să uite să precizeze că banii sunt doar pentru el şi că prietena lui, aflată în apropiere, se descurcă din banii ei.

Ulterior, odată ajuns la un minimarket, Mircea Bravo a aflat că cel mai scump produs este o sticlă de vodcă, după care a încercat, fără succes, să le ajute pe vânzătoare să convingă un potenţial client. Apoi, la un stand de costume de baie, comediantul i-a dat câteva sfaturi unei tinere, pentru ca apoi să ajungă la o autoservire, unde a abordat doi tineri. 

„Cum e băieţi, cam care e bugetul? Ce v-a speriat? Mâncarea, preţurile?”, a întrebat Bravo. „Acum am venit”, au replicat tinerii. Pentru un weekend, cei doi au spus că au pregătiţi 700 de lei, dar la nevoie mai pot face rost şi de alţi bani.

De aici, Mircea Bravo s-a urcat la volan şi a încercat să afle ce oferte de cazare pot fi găsite în staţiune. „120 de lei pe seară, în gazdă”, i s-a răspuns. A descoperit apoi cu surprindere, la un local, că o bere la 400 ml costă numai 3,50 lei, în timp ce o limonadă e 11 lei. Mircea Bravo a concluzionat numaidecât: „Nu mai bine bei bere? Cu 11 lei bei trei beri şi îţi mai rămân 50 de bani.”

La final, a mâncat o şaorma alături de două tinere, pe scări şi a încercat fără succes să afle câţi bani au cheltuit în vacanţă. „Plecăm cu datorii acasă”, a glumit una din ele, moment în care şi comediantul le-a răspuns că a mâncat din bani împrumutaţi.

Vă mai recomandăm şi:

Desfăşurare neaşteptată de forţe pe şantierul unei autostrăzi. Zeci de utilaje lucrează până la miezul nopţii VIDEO

 

Litoralul românesc vs. Grecia: Surpriză neplăcută în Creta pentru un român. „Pozele spun tot, aşa ceva nu prea vezi în România” FOTO

 

Turist în Mamaia: „3.500 de lei pentru patru zile în condiţii de două stele la Mamaia. Cât un sejur de 7 zile la Roma”

 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite