Tenorul italian Alessandro Safina concertează în premieră la Cluj. Ce cadou primiţi dacă vă cumpăraţi bilet în noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tenorul italian Alessandro Safina va concerta, în premieră, pe 14 decembrie, la Sala Polivalentă din Cluj. Alături de el pe scenă vor urca peste 60 de instrumentişti ai orchestrei Operei Naţionale din Cluj-Napoca.

Tenorul Alessandro Safina va concerta la Cluj, în premieră, pe 14 decembrie, de la ora 19.30, la Sala Polivalentă.

”Am colaborat cu nenumărate orchestre simfonice internaţionale. Deşi aş putea spune că fiecare experienţă a fost diferită, notorietatea şi valoarea incontestabilă a fiecărui artist, m-au făcut să mă simt onorat, emoţionat şi mi-au întărit, de fiecare dată, convingerea că trebuie să menţin ştacheta şi să confirm calitatea actului artistic. Aceste provocări au marcat în sens pozitiv parcursul carierei mele muzicale. Colaborarea cu Orchestra Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca mă bucură cu atât mai mult cu cât ştiu că deţin un statut major la nivel naţional şi internaţional. Cu siguranţă, revenirea pe scena Sălii Polivalente din Cluj, mă va apropia mai mult de România, această ţară deosebită unde am avut şansa să descopăr oameni minunaţi şi să îmi întâlnesc sufletul pereche. Sunt nerăbdător să mă întâlnesc cu publicul cald din România şi sper ca noul meu concert să însemne cadoul meu oferit tuturor melomanilor cu prilejul sărbătorilor de iarnă”, a declarat Alessandro Safina, potrivit unui comunicat. 

Publicul român, în special reprezentantele sexului frumos, a reţinut melodia Luna, coloana sonoră a telenovelei Clona, interpretată de acesta.

Cei interesaţi de concert pot să-şi ia bilete atât online pe www.bilete.ro şi www.eventim.ro precum şi în magazinele partenere ale acestora - Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărtureşti şi Humanitas, magazinele Carrefour, benzinăriile OMV, de la Oficiile Poştei Române şi magazinele Inmedio. Preţul unui bilet variază în funcţie de categoria de loc, astfel: 63 lei (categoria a IV-a), 116 lei (categoria a III-a), 168 lei (categoria a II-a), 210 lei (categoria I), 263 lei (VIP) şi 315 lei (Golden VIP).

În plus, în luna noiembrie, la fiecare bilet cumpărat, se va primi cadou un al doilea bilet. 
 

Mai puteţi citi:

Clujul sărbătoreşte 10 ani de Transilvania Jazz Festival

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite