Tabără de iconografie la Voivodeni | adevarul.ro

Tabără de iconografie la Voivodeni

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj organizează, în perioada 5-10 iulie 2010, a doua ediţie a taberei de iconografie în spaţiul mănăstirii ”Schimbarea la faţă” din Voivodeni, comuna Dragu, judeţul Sălaj, la care vor participa mai mulţi artişti ai şcolilor populare de artă din ţară.

Potrivit organizatorilor, locaţia taberei precum şi atmosfera spirituală din cadrul mănăstirii oferă un mediu adecvat realizării icoanelor, totul contribuind din plin la liniştea sufletească a participanţilor, la însuşirea de cunoştinţe noi referitoare la semnificaţia icoanelor şi la însemnătatea acestora.

La ediţia din acest an vor participa 15 participanţi, cursanţi ai şcolilor populare de arte din Ploieşti, Târgu Jiu, Dej, Galaţi, Bucureşti şi Cluj. Icoanele realizate în cadrul taberei vor fi expuse în cursul acestui an în cadrul mănăstirii, cu ocazia hramului „Schimbarea la Faţă” (6 August), în spaţiul Galeriei ”ARTE” Cluj-Napoca şi la Şcolile populare de arte din ţară.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite