Primăria a dat 852 de somaţii şi două amenzi clujenilor care nu şi-au îndepărtat zăpada şi gheaţa de pe trotuare
0
Persoanele somate şi amendate au la dispoziţie un termen de 24 de ore pentru a îndepărta zăpada şi gheaţa de pe trotuare/alei.Amenzile variază între 500 şi 1.000 de lei.
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Protecţia Mediului şi Igienizare au început, zilele acestea, să distribuie somaţii persoanelor fizice şi juridice din zona centrală în special, dar şi din cartiere, pentru îndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe trotuare. Până în prezent au fost aplicate 852 de somaţii scrise şi verbale şi au fost încheiate 2 procese verbale de constatare a contravenţiei în valoare totală de 2000 de lei, în conformitate cu prevederile HCL nr. 191/2009. Persoanele somate şi amendate au la dispoziţie un termen de 24 de ore pentru a îndepărta zăpada şi gheaţa de pe trotuare/alei.
Acţiunile vor continua
Primăria municipiului Cluj-Napoca face un apel către persoanele fizice, juridice şi asociaţiile de proprietari să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele şi aleile aflate în imediata apropiere a imobilelor pe care le deţin sau în care îşi desfăşoară activitatea, în conformitate cu prevederile HCL nr. 191/2009 privind buna gospodărire a municipiului. În cazul în care nu se vor conforma, clujenii riscă să primească amenzi cuprinse între 500 şi 1000 de lei. În perioada următoare, acţiunile de acest gen vor continua în toate zonele din municipiu.