Observaţiile unui bucureştean mutat la Cluj. „Nu-mi dau seama de ce am aşteptat atât să facem mişcarea asta”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clujul e considerat unul dintre cele mai frumoase oraşe din estul Europei. FOTO Romania Tourism
Clujul e considerat unul dintre cele mai frumoase oraşe din estul Europei. FOTO Romania Tourism

Un bucureştean care s-a mutat la Cluj în urmă cu patru luni a explicat ce îi place în acest oraş şi lucrurile care îl fac să-i fie dor, într-o anumită măsură, de Bucureşti

Tot mai mulţi bucureşteni aleg să se mute în Cluj, oraş în care calitatea vieţii şi prosibilităţile sunt apropiate de cele din Capitală, remarca încă de anii trecuţi sociologulChestionarul a relevat că circa 250.000 de oameni vor să se mute la Cluj în următorii 5 ani.  Iar tendinţa se păstrează, lucru remarcat şi de alţi bucureşteni care s-au mutat în ultimul timp în oraşul de pe Someş. 

Recent, un blogger bucureştean care s-a stabilit de patru luni în Cluj a postat pe Facebook experienţa sa în tot acest timp.

„M-am mutat în Cluj după 21 de ani de stat în Bucureşti. Sunt deja de 4 luni aici şi tot nu-mi dau seama de ce am aşteptat atât să facem mişcarea asta. Sau orice altă mişcare... Braşov, Sibiu, Oradea. Sunt câteva oraşe frumoase în ţară pe care le cred mult mai prietenoase din punct de vedere al calităţii vieţii decât capitala. Dar să vă zic de Cluj şi ce îmi place până acum aici ... şi la final câteva lucruri din Bucureşti de care îmi este dor”, a scris el.

Motivele sunt dintre cele mai diverse, pornind de la transportul în comun, situarea oraşului, oamenii, festivalurile, evenimentele şi cafenele şi restaurantele Clujului, dar şi posibilităţile de a-şi petrece timpul liber. Nici traficul nu a fost uitat, chiar dacă Clujul e cunoscut ca unul dintre oraşele cele mai aglomerate, la „concurenţă” cu Bucureştiul. În continuare, el enumeră în câteva puncte ceea ce îi place la Cluj:

De ce preferă Clujul 

„1. Oamenii - mai calzi, mai relaxaţi, prietenoşi, zâmbitori, fără acea răutate gratuită şi inutilă pe care o întâlneam destul de des pe malul Dâmboviţei. 

2. Distanţele mult mai mici - te mişti mult mai repede în oraş acolo unde ai treabă, chiar şi când e aglomerat şi ai făcut greşeală să pleci cu măşina.

3. Transportul în comun - benzi dedicate pentru autobuze, vin destul de des şi nu stai înghesuit că o sardină nefericită

4. Piste de biciclete funcţionale - asta e de fapt soluţia ideală pentru a te mişcă prin oraş. Nu sunt peste tot, nu sunt perfecte, dar cel puţîn în zona centrală ajută mult. În plus poţi folosi şi benzile de la punctul 3.

5. Traficul auto mai relaxat - aici clujenii mă vor contrazice dar credeţi-mă pe cuvânt că nu suferă comparaţie. Plus că aici nu auzi claxoane aproape deloc ... chiar dacă îţi ia mai mult de o secundă să pleci de pe loc atunci când se face verde .

6. Relieful din jur - dealuri, munţi, păduri. Pentru mine asta contează enorm. Ies din oraş, în alergare pe cel mai apropiat deal, în maxim 15 minute. Cu bicicletă ai acces la zeci de opţiuni de trasee. Apusenii sunt la 2 paşi pentru schi sau hiking. Multe lacuri pentru caiac şi înot..

7,8,9,10 etc... - Aeroport, autostrada şi ieşire rapidă spre vest, festivaluri, teatru, evenimente, cafenele şi restaurante faine, varză a la Cluj, cremeş, gulaş”, sunt doar câteva dintre motivele pentru care bucureşteanul a preferat să se mute în Cluj.

Dor de Bucureşti

El admite că sunt şi câteva lucruri de care îi este dor atunci când se gândeşte la Bucureşti. 

„De ce îmi e dor din Bucureşti?

- prietenii, va ştiţi voi care:  o vizită la Cluj şi am rezolvat-o. La Untold e deja fully booked ca să ştiţi de pe acum, să evităm discuţiile 

- Therme 

- parcurile mai mari (Ior, Herăstrău...)... alergările lungi păreau mai uşoare când tură în jurul lacului era de 3-6km.

- distanţă mai mică spre Grecia ..dar asta deja nu e despre Bucureşti. Mai aştept câteva luni şi revin cu update... poate e doar încântarea de moment... deşi nu cred”, a mai scris el.

Reacţiile nu au întârziat, iar cei mai mulţi i-au dat dreptate, dar au existat şi alte opinii. 

„Aştept să văd pe aia cu oamenii calzi la Cluj, după ceva ani. Sper că nu renunti la Seven”, i-a comentat cineva. „Şi cu chiria cum e?”, a întrebat altcineva, aluzie la faptul că preţurile din Cluj sunt în general mai mari decât în Bucureşti, chiar dacă salariile sunt apropiate. 

Alţii chiar şi-au manifestat interesul şi au lăsat de înţeles că şi-ar dori să se mute şi ei în Cluj. „Mare lucru, un oraş civilizat, curat, european, cu standard de viaţă ridicat, trafic lejer şi lume faină. Mai găsim două locuri?”, a întrebat o bucureşteancă.

Vă mai recomandăm şi:

Surpriza unei vedete ucrainene care s-a mutat în România. „Mi s-a zis că românii sunt lacomi şi vicleni”

Interlopul Nelson Mondialul face audienţă pe YouTube mai ceva decât cântăreţii, lăudându-se cu banii lui. „Numai aici am două miliarde” VIDEO

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite