Noul preşedinte al Consiliului Rectorilor din România: „Partidul comunist nu mai dictează cine are dreptul să facă cercetare”
0În Guvern persistă o viziune comunistă asupra cercetării, conform căreia Ministerul Educaţiei este separat de cel al Cercetării, susţine Daniel David, noul preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor. Rectorul UBB a vorbit despre priorităţile sistemului universitar de educaţie.
Rectorul UBB, Daniel David, a fost, zilele trecute, numit preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR). Una dintre priorităţile lui este monitorizarea implementării angajamentelor asumate de cele trei partide care formează executivul în programul de guvernare.
„Nu poţi să spui orice în alegeri, dar să te aştepţi apoi că în patru ani faci ce vrei/poţi, că oamenii mai uită până vin noile alegerile. În lumea modernă evaluarea din partea societăţii este una constantă şi vom avea grijă să fie aşa şi în domeniile educaţiei şi cercetării”, explică David într-un interviu pentru „Adevărul”.
Una dintre problemele cele mai mari, în viziunea lui David e separarea ministerului Educaţiei de cel al Cercetării: „Eu văd această separare foarte foarte prost, întărind mentalităţile şi luptele caraghioase dintre cercetătorii din institute şi cei din universităţi, derivate din organizarea comunistă de după 1948”.
Printre măsurile urgente pe care Guvernul trebuie să le adopte vis-a-vis de Educaţie, David menţionează:
- stabilirea unui buget adecvat cu alocarea procentelor din PIB promise (6% până în 2024).
- înceaperea procesului de evaluare a universităţilor şi a unităţilor de Cercetare
- reorganizarea şi eficientizarea activităţii tuturor organismelor subordonate sau consultative ale Ministerului Educaţiei: CNATDCU, CNFIS, CNSPIS, ANC, ARACIS etc;”
- acordarea de flexibilitate universităţilor în utilizarea fondurilor proprii, inclusiv regândirea finanţării prin costul standard (finanţarea în funcţie de numărul de studenţi).
Redăm mai jos interviul cu Daniel David:
Adevărul: Care sunt priorităţile dvs în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR)?
Daniel David: Preşedinţia CNR este una interimară şi rotativă la fiecare şase luni. Având primul mandat în mecanismul rotativ, alături de asigurarea funcţionării curente a CNR, am propus şi angajat în faţa colegilor înainte de vot să monitorizăm implementarea angajamentelor din programul de guvernare, într-o atitudine critic-constructivă.
Cum veţi monitoriza respectarea măsurilor asumate în programul de guvernare?
Prin analize periodice şi publice. Vom aprecia realizările bune, vom da suport şi încurajări când este cazul, vom face sugestii unde este nevoie şi vom veni cu critici constructive (însoţite de recomandări) când trebuie făcute. Politicienii trebuie să înţeleagă că noi luăm în serios angajamentele lor. Nu poţi să spui orice în alegeri, dar să te aştepţi apoi că în patru ani faci ce vrei/poţi, că oamenii mai uită până vin noile alegerile. În lumea modernă evaluarea din partea societăţii este una constantă şi vom avea grijă să fie aşa şi în domeniile educaţiei şi cercetării pentru ca oamenii din domeniu şi din afara domeniului să ştie şi să-şi amintească la momentele potrivite.
„În lumea modernă, partidul comunist nu mai dictează cine are dreptul să facă cercetare”
Revenind la măsurile din programul de guvernare, cum vedeţi în calitate de preşedinte al CNR separarea învăţământului superior de activitatea de cercetare ştiinţifică în două ministere distincte? Cine credeţi că are de câştigat din această împărţirea şi cine are de pierdut?
Eu văd această separare foarte foarte prost, întărind mentalităţile şi luptele caraghioase dintre cercetătorii din institute şi cei din universităţi, derivate din organizarea comunistă de după 1948, care statua prin forţa partidului comunist că: (1) cercetarea trebuia făcută în institute de cercetare din afara universităţilor, iar (2) marile universităţi ale ţării să fie transformate în şcoli superioare de predare/formare de specialişti (pe ici pe colo făcând şi puţină cercetare-dezvoltare-inovare), anulându-li-se marile institute/centre de cercetare. În lumea modernă, partidul comunist nu mai dictează cine are dreptul să facă cercetare (cine-i cercetător), unde şi de ce fel. Cercetarea ştiinţifică modernă se întâmplă în universităţi şi institute publice/private (unităţi CDI), într-o relaţie de strânsă colaborare şi coordonare, generându-se astfel efecte cumulative şi evitându-se suprapuneri şi irosire de resurse. Prin această separare noi ratăm ancorarea directă în mecanismele moderne ale ştiinţei de azi. Apoi, sincer şi direct spus, mă deranjează să văd în programul de guvernare că, deşi autoritatea naţională se numeşte „Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării” (MCID), se începe cu digitalizarea (11 pagini), cu prea multe pagini faţă de activitatea de CDI (doar 4+). Digitalizarea este importantă, dar nu putem pune CDI ca anexă a digitalizării că vom digitaliza banalităţi! Fără să fiu un specialist în digitalizare, ca manager am făcut digitalizarea unei comunităţi complexe de 55000 de oameni; deşi nu se compară cu o ţară, pot spune, uitându-mă şi la alte practici din ţări de referinţă, că fie nu trebuiau combinate astfel în cadrul MCID (digitalizarea este suficient de complexă pentru a fi un minister în sine şi/sau o autoritate transversală), fie trebuia o altă organizare a misiunii MCID. Cine are o minimă pregătire de specialitate şi/sau este orientat spre politici bazate pe dovezi (evidence-based policies) ştie din ştiinţa politicilor publice că fără o educaţiei şi cercetare eficiente, politicile publice în diverse domenii sunt sortite eşecului sau îngreunate semnificativ, cu impact negativ asupra competitivităţii ţării şi bunăstării oamenilor. În fine, cine se pricepe şi se uită la ordinea de precădere a ministerelor dedicate educaţiei şi CDI în guvern devine trist, înţelegând că nu se înţelege rolul educaţiei şi al CDI în lumea de azi. În sinteză, după mine, pierdem toţi şi nu câştigă nimeni! Sau, mai blând, nu câştigăm cât am putea!
Coaliţia de Guvernare lucrează la bugetul pe 2021. Care credeţi că sunt principalele măsuri din programul de guvernare care trebuie să se reflecte în acest buget?
În primul rând, procentele angajate pentru educaţie şi CDI sunt punctul de start. Acesta este primul test! Toţi înţelegem că există pandemiei şi probleme economice, de aceea vorbim de procente corecte (unele menţionate în acte normative, dar mereu prorogate!), nu de sume brute. Apoi, este nevoie de un buget gândit astfel încât institutele de cercetare (INCDuri sau ale Academiei) să se dezvolte, nu doar să supravieţuiască, iar universităţile care au performanţă în CDI să aibă filă de buget pentru cercetare, conform performanţei şi misiunii lor moderne. În fine, la nivel preuniversitar lucrurile sunt destul de bine definite prin asumarea programului „România Educată”.
Care credeţi că sunt măsurile din programul de guvernare care sunt urgente, adică ar trebui implementate în următoarele luni?
În primul rând să stabilească bugetul adecvat. În paralel, să înceapă procesul de evaluare a universităţilor (de preferat prin utilizarea rankingurilor internaţionale şi/sau a unei evaluări internaţionale) şi a unităţilor CDI (prin agenţii internaţionale), pentru a şti obiectiv cum stăm, pentru a putea apoi face politici bazate pe dovezi şi pentru a folos astfel adecvat banii alocaţi prin buget. Am spus să-l înceapă, nu să-l facă rapid, conflictual şi superficial. Atenţie, evaluările trebuie făcute cu rolul de a construi şi dezvolta (ex. profiluri diferite de universităţi), nu cu rolul de a ierarhiza şi pedepsi! Spre exemplu, în loc să tratăm procustian toate universităţile şi să ne certăm pe criterii/indicatori, putem stabili clase de universităţi (globale/naţionale/regional-locale sau alte clase), cu indicatori relevanţi asociaţi şi cu prestigiu şi relevanţă socială recunoscute pentru fiecare clasă stabilită, iar apoi fiecare universitate îşi alege clasa în care să fie evaluată, conform misiunii pe care şi-o asumă, beneficiind de finanţare adecvată. Apoi pot urma alte măsuri, între care aş accentuat lucrurile menţionate la întrebarea 6. Şi aici, cu referire la învăţământul preuniversitar lucrurile sunt definite prin asumarea programului „România Educată”.
Unul dintre punctele cele mai interesante din Programul de guvernare pentru Educaţie se referă la „Reorganizarea şi eficientizarea activităţii tuturor organismelor subordonate sau consultative ale MEN cât şi din cadrul ecosistemului naţional de educaţie: CNATDCU, CNFIS, CNSPIS, ANC, ARACIS etc;” Cum credeţi că ar trebui reorganizate aceste organisme (vorbesc de principii, nu partea tehnică).
În primul rând trebuie definită misiunea lor: unde/cât este decizie vs. control vs. monitorizare vs. furnizori de bune practici. Apoi, trebuie populate cu specialişti de calitate. În fine, au nevoie de proceduri simple şi clare. Este simplu, nu?
La capitolul privind „Internaţionalizarea învăţământului superior” în program se vorbeşte despre „Susţinerea universităţilor româneşti membre ale unor Reţele de Universităţi Europene prin alinierea practicilor administrative la cele recomandate la nivel european, pentru a facilita realizarea obiectivelor;” Cum vedeţi dvs. „alinierea” aceasta a practicilor administrative la cele recomandate la nivel european”, care ar fi cele mai importante măsuri de luat în acest sens?
Aceste măsuri de internaţionalizare sunt necesare pentru toate universităţile româneşti implicate în colaborări internaţionale. Sunt multe de spus aici, dar, simplificând, este vorba de mecanisme care să ne permită o mai mare flexibilitate în admiterea studenţilor internaţionali (inclusiv în obţinerea vizelor!), în mobilitatea academică, în organizarea programelor academice (inclusiv interdisciplinare) şi în conferirea titlurilor/diplomelor/atestatelor universitare (ex. joint degree).
Dacă mai sunt observaţii de făcut pe marginea Programului de Guvernare, vă rog sa le formulaţi.
Aş puncta, dincolo de ce am menţionat deja, că sunt şi alte lucruri bune planificate în învăţământul superior: (1) flexibilitate în utilizarea fondurilor proprii, inclusiv regândirea finanţării prin costul standard; (2) masteratul didactic (cu care trebuie să vină o nouă pedagogie); (3) susţinerea multiculturalismului; (4) concentrări academice metropolitane; (5) consolidarea autonomiei, cu stimularea integrităţii universitare; (6) mecanisme de flexibilizare academică, precum, învăţământul dual, dubla specializare, lifelong learning etc.; (7) asigurarea incluziunii (ex. cu mecanisme de suport dedicate studenţilor şi cu o componentă socială importantă), în contextul excelenţei academice. Unele lucruri mai trebuie însă precizate, astfel ca intenţia bună să nu devină o implementare proastă. Spre exemplu, „consolidarea studiilor terţiare non-universitare”, fără o analiză serioasă în care ministerul educaţiei şi CNR să fie implicaţi, poate afecta nu doar universităţile, ci poate chiar crea impostură, afectând societatea/oamenii; sunt multe exemple în care specializări universitare au fost afectate de formări non-universitare prin furnizori îndoielnici (este drept că şi unele programe universitare pot fi problematice, dar nu rezolvăm o problemă generând o problemă şi mai mare, ci căutând soluţii la prima!). În CDI lucrurile sunt mai simple, prin faptul că toţi actorii de la guvernare şi-au asumat Pactul Ad Astra în timpul campaniei electorale. Acesta se regăseşte în programul de guvernare, este drept, pe alocuri cam ambiguu introdus. Dacă există onoare, ambiguităţile trebuie rezolvate în litera şi spiritul Pactului asumat în timpul campaniei electorale. Spre exemplu, creşterile anuale progresive din Pact nu sunt specificate în planul de guvernare, dar acestea trebuie să aibă loc (chiar dacă cu adaptări care ţin de condiţiile economice). Apoi, cercetarea din universităţi a cam dispărut din acţiunile ministerului dedicat CDI, deşi Pactul trata cercetarea în sens modern, integrativ. În sinteză, simplu şi direct spus, dacă există onoare, bună-credinţă şi expertiză, Pactul trebuie şi se poate implementa aşa cum a fost asumat oficial în timpul campaniei electorale.
Se încarcă comentariile...
