Motivul pentru care un student solicită despăgubiri de 15 milioane de euro de la UBB. „Lumea cu fundul în sus”
0Un student de la Facultate de Geografie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai a dat în judecată instituţia de învăţământ şi solicită o adevărată avere. Profesorul universitar Ciprian Mihali a comentat acţiunea studentului.
Nemulţumit că trebuie să înveţe, studentul s-a îndreptat împotriva universităţii pentru că ar fi fost obligat să promoveze examene la materii opţionale, conform Observatornwes.ro. El pretinde acum despăgubiri de 15 milioane de euro: 8 milioane ca daune morale şi 7 milioane ca daune materiale.
Tânărul s-a plâns că programa şcolară impusă de facultate îi afectează viaţa personală, dar şi timpul individual de studiu. El a mai reclamat faptul că din cele şase examene de la disciplinele obligatorii nu poate acumula cele 30 de credite necesare promovării anului şi susţine că este obligat să înveţe în plus şi la materiile opţionale.
Pe lângă despăgubiri, el cere acum ca punctajele să fie refăcute pentru ca minimul de credite să poată fi cumulat din materiile obligatorii. Dosarul a ajuns la Tribunalul Comercial Cluj după ce prima instanţă şi-a declinat competenţa.
Profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Ciprian Mihali a reacţionat ironic, într-o postare pe Facebook.
„Lumea cu fundul în sus
Un student din Cluj îşi dă universitatea în judecată şi îi cere daune de 15 milioane de euro, pe motivul că îi dă prea mult de învăţat, iar asta nu-i permite să se ocupe de dezvoltarea lui personală. El acuză universitatea că şase cursuri pe semestru nu sunt suficiente ca să obţină cele 30 de credite semestriale şi, din această cauză, este obligat să mai ia şi nişte cursuri opţionale.
Suntem nevoiţi astfel să constatăm, după câteva sute de ani de viaţă academică, educaţie şi idealuri ale cunoaşterii, proiectul iluminist eşuează, iar învăţătura se decuplează de dezvoltarea personală. Învăţarea a devenit o sursă de stres, o traumă, împiedecând astfel tinerele vlăstare ale patriei să rămână zen, să se elibereze de stres prin alte activităţi decât cele universitare.
Poate că e momentul ca universităţile să ofere şi altfel de cursuri tinerilor aspiranţi la dezvoltarea personală şi la renunţe la ştiinţa cea oprimatoare. În biata ei naivitate, universitatea a crezut că îi cheamă pe tineri să îi educe, adică să îi înveţe carte, când colo aceştia văd în carte un abuz. E clar că dezvoltarea personală nu mai trece prin cărţi şi prin cunoaştere”, a scris Mihali pe Facebook.
Vă mai recomandăm şi: