Mărturii din infern: calvarul unui profesor român în puşcăriile Chinei comuniste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Balo
Marius Balo

Un profesor universitar din Cluj, Marius Balo, se află de mai bine de cinci ani într-o închisoare din China, iar în tot acest timp a solicitat transferul în ţară. Românul susţine că este supus unor tratamente degradante.

Clujeanul Marius Balo (38 de ani) s-a stabilit în China în 2010 şi s-a angajat într-o primă fază ca expert în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) din Beijing. Ulterior, din 2013, el a ocupat postul de profesor la Renmin University din capitala Chinei. 

Un an mai târziu, pe 28 martie 2014, a fost arestat, susţin avocaţii săi, pentru o presupusă fraudă contractuală. Procurorii chinezi l-au acuzat că ar fi primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, deşi el spune că nu avea de unde să ştie faptul că suma provenea din comiterea de infracţiuni. Ulterior, pe 24 martie 2016, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, după ce, timp de doi ani şi jumătate, a fost ţinut în arest preventiv într-o cuşcă.

A cerut în zadar să fie transferat în ţară

În tot acest timp, profesorul a solicitat fără succes să fie transferat într-o închisoare din România, motivându-şi cererea prin faptul că drepturile sale au fost încălcate în puşcăriile chineze. El a trimis mai multe memorii pe adresa Ambasadei României la Beijing, dar şi Ministerului Justiţiei şi  Ministerului de Externe, precum şi preşedintelui Klaus Iohannis. 
 

I s-a răspuns că Ministerul Justiţiei depune toate eforturile privind obţinerea tuturor elementelor legale care să permită declanşarea etapei judiciare a procedurii de transfer. Concret, nu s-a întâmplat însă nimic de atunci.

Mutat într-un penitenciar de maximă siguranţă

Ulterior, Balo a fost mutat într-un penitenciar de maximă siguranţă din Shanghai. Aici, el ar fi fost obligat să lucreze timp de 12 ore pe zi, în schimbul unei singure mese pe zi, care consta în două linguri de orez. 

 „De două ori pe lună eram scos din cuşcă şi dus într-o alta, legat fedeleş de mâini şi de picioare într-un scaun de metal ce semăna izbitor cu un scaun electric în timp ce mi se repeta obsesiv că singura mea şansă este ca, odată ajuns în faţa judecătorului, să îi implor mila cu lacrimi în ochi”, a povestit românul, într-unul dintre memorii. 

Recent, clujeanul a transmis un nou apel către autorităţile din Români şi spune că a fost vizitat de consulul României din Shanghai, Ioan Gheorghe Crişan, care i-a transmis că statul chinez este de acord cu transferul său în România. 

Balo a descris coşmarul pe care îl trăieşte în închisoarea din China:

„Fiecare ţară din lume, cu excepţia Chinei, unde se face tot posibilul ca pedepsele uriaşe aplicate să fie ispăşite în totalitate, pentru ca ritmul infernal de muncă zilnică, la care sunt supuşi întemniţaţii, 7 zile din 7, minim 12 ore pe zi, să fie menţinut cu rigurozitate. Trendul halucinant de creştere economică a Chinei este menţinut la ritm constant de eforturile supraomeneşti a milioane şi milioane de întemniţaţi. Dezindividualizaţi, dezbrăcaţi de orice drept, sclavii roboţi trudesc zi lumină în întunericul închisorilor comuniste, la perpetuarea demonică a celui mai grotesc şi celui mai extins construct de tortură sistematică întâlnit vreodată în istoria omenirii. 

De-a dreptul înspăimântător este faptul că în cazul anumitor infracţiuni nu eşti automat eliberat la sfârşitul pedepsei, ci cu câteva zile înainte de expirarea termenului de încarcerare, eşti dus din nou în faţa judecătorului, care la recomandarea procurorilor, trebuie să decidă dacă te-ai reformat sau dacă mai ai nevoie de timp să te reformezi”, şi-a încheiat Balo mesajul într-o notă pesimistă. 

De mai bine de cinci ani, un profesor şi antreprenor din Cluj este închis în condiţii inumane şi supus unor tratamente degradante într-un penitenciar de maximă siguranţă din China. Ministerul Justiţiei şi, pe rând, titularii acestui portofoliu din 2016 încoace, au ignorat drama clujeanului şi refuză să răspundă cererilor înaintate de acesta, familia şi avocaţii lui. Între timp, cetăţeanul român este forţat să lucreze peste 12 ore pe zi doar pentru a-şi câştiga dreptul la cele două linguri de orez distribuite zilnic ca hrană în închisoare”   Eugen Iordăchescu - avocat
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite