Marius Nicoară audiat la DNA Cluj: este un dosar politic, nu cunosc niciun interlop

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Nicoară
Marius Nicoară

Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară a fost chemat la audieri la sediul DNA Cluj în calitate de martor în dosarul referendumului. Nicoară s-a prezentat la sediul DNA, singur, fără avocat, în jurul orei 10.00. El a precizat că acest dosar este unul politic şi că nu cunoaşte niciun interlop.

„Am fost citat în calitate de martor pe data de 21 august, acum au reuşit să vin pentru că am fost plecat în concediu, m-am întors, m-am dus la Bucureşti pentru ca să facem cvorum în Parlamentul României, pentru ca să se citească decizia CCR. Am venit fără avocat pentru că am conştiinţa curată, şi PNL are conştiinţa curată. Din punctul nostru de vedere este un dosar politic şi acest lucru se va demonstra până la urmă. Îmi fac datoria de cetăţean de a veni în faţa procurorilor, de a răspunde la întrebări, de a spune ceea ce este de spus şi de a clarifica odată acest subiect”, a precizat Nicoară.

Întrebat de jurnalişti dacă îl cunoaşte pe Dumitru Samson, Nicoară a răspuns: „Sunt coleg cu domnul TeodorAtanasiu, domnul Samson a venit de la Bucureşti pentru ca să sprijine logistic campania electorală aici la Cluj, alte legături nu am cu domnul Atanasiu, sunt prieten, este preşedintele PNL Alba, suntem colegi de partid, avem o relaţie de prietenie veche, sunt convins că este complet nevinovat, instanţele vor demonstra acest lucru”.

Întrebat dacă au fost interlopi în sediul PNL Cluj Nicoară a spus: „Nu cunosc nici un  fel de interlop, nu ştiu cine i-a catalogat interlopi, despre acest subiect voi discuta şi voi încerca să-l clarific. „Pus la dispoziţie”, cum scrie în comunicatul DNA, este o chestiune care  nu  prea corespunde. Un sediu de partid, aşa cum este un spital, o biserică, este permanent pus la dispoziţia cetăţenilor, aşa încât este firesc acest lucru, să fie clar stabilit. Este un loc public, sediul unui partid şi oricine este primit indiferent câţi bani are în cont şi ce meserie are. Domnul Samson a fost şi într-un sediu cât şi în celălalt (PNL Cluj şi PNL Cluj-Napoca n.r.) pentru că răspundea atât de campania pe judeţ cât şi pe campania pe municipiu”. 

În urmă cu două săptămâni şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, s-a prezentat la audieri la sediul DNA Cluj. "Am fost convocat la DNA Cluj în calitate de martor într-un dosar legat de referendum. M-au întrebat ce am făcut în ziua votului şi am povestit unde am fost, pe teren, în afara Clujului, iar la sediul PNL am fost numai în jurul orei 19.00. Nu s-a făcut referire la nicio interceptare telefonică, ci doar la ziua votului şi la persoanele care au fost prezente în sediul PNL în 29 iulie. Dumitru Samson era una dintre acele persoane. M-am întâlnit cu el la teleconferinţa pe care am avut-o cu cei de la Bucureşti şi în care s-a discutat despre mobilizarea la vot", a spus Uioreanu.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au început urmărirea penală faţă de Teodor Atanasiu - deputat, preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Alba, pentru folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase de natură electorală partidului politic din care face parte, prevăzută în art. 13 din Legea 78/2000, pentru promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, prevăzută în art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Apărării, Corneliu Dobriţoiu, este urmărit penal pentru trafic de influenţă, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, prevăzute în art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Totodată, s-a început urmărirea penală faţă de Bogdan Cristian Măgurean, reprezentant al unei societăţi comerciale de pază şi protecţie, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: cumpărare de influenţă, complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului prevăzută în art. 26 Cod penal raportat la art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, Gheorghe Grosu, Radu Stelian Rus şi Nicuşor Ştefan Hanzi, în sarcina cărora s-au reţinut următoarele infracţiuni: complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, prevăzută în art. 26 Cod penal raportat la art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii afirmă că există indicii cu privire la faptul că, în cursul lunii iulie 2012, învinuitul Teodor Atanasiu, în înţelegere cu învinuitul Dumitru Samson, a iniţiat o acţiune pentru mobilizarea electoratului din Transilvania şi Banat la referendumul din 29 iulie 2012 prin sensibilizarea acestuia cu recompense în bani şi alte foloase materiale.

"Concret, s-a stabilit că, în cursul dimineţii de 29 iulie 2012, în înţelegere cu Atanasiu, Samson a apelat la sprijinul învinuitului Bogdan Cristian Măgurean(cunoscut interlop din Cluj-Napoca, cu relaţii în diverse clanuri interlope) pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să acţioneze în ziua referendumului pe două paliere: pe de o parte să mobilizeze alegătorii să se deplaseze la vot (în special persoane cu un nivel scăzut de educaţie), iar, pe de altă parte, să pregătească în toate marile localităţi de pe raza judeţelor Alba, Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Arad, Timiş grupuri de interlopi care să fie pregătiţi să intervină, la nevoie, în locaţiile unde se solicită sprijin. Măgurean Bogdan a acţionat în sensul celor stabilite, în condiţiile în care i s-a pus la dispoziţie un spaţiu din sediul organizaţiei PNL Cluj-Napoca, iar Samson Dumitru l-a pus în legătură cu mai mulţi lideri locali ai PNL pentru a le acorda sprijinul în acelaşi scop. Măgurean Bogdan, prin intermediul altor persoane, a mobilizat votanţii de pe raza acestor judeţe, cărora le-a transmis promisiunile făcute de învinuitul Samson Dumitru, constând în bani şi alte foloase materiale", se arată în comunicatul DNA.

Conform sursei citate, toate aceste promisiuni de foloase materiale au fost îndeplinite la sfârşitul zilei de 29 iulie 2012 şi în zilele următoare, banii fiind transmişi lui Măgurean de Samson, iar, pe de altă parte, Atanasiu, prin intermediar, a remis o sumă de bani învinuitului Gheorghe Grosu.

De asemenea, s-a stabilit că, în schimbul sprijinului acordat, învinuitul Samson i-a promis învinuitului Măgurean că va utiliza influenţa de care se bucură la nivelul ministerelor şi îi va influenţa pe funcţionari să acorde contracte firmei de pază şi protecţie reprezentate de Măgurean.

Preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară, cel al filialei Cluj-Napoca, Adrian Oros, şi vicepreşedintele PNL Cluj Horea Uioreanu neagă că îl cunosc pe Bogdan Măgurean şi că acesta ar fi primit un spaţiu în sediul PNL Cluj-Napoca, aşa cum susţin procurorii DNA care anchetează dosarul privind referendumul.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite