Grădinițe transformate în capele mortuare, în județul Cluj. Dovada viitorului sumbru al învățământului

0
Publicat:

Peste 100 de unități de învățământ din județul Cluj au fost desființate în ultimii 15 ani, iar clădirile au primit cu totul alte întrebuințări. Practic, unul din șapte obiective de învăţământ preuniversitar a fost desființat, arată datele oficiale.

Numărul deceselor este mai mare decât cel al nașterilor, în România. FOTO Radio Renașterea
Numărul deceselor este mai mare decât cel al nașterilor, în România. FOTO Radio Renașterea

Clujul este singurul județ din țară cu școli și grădinițe racordate integral la apă curentă și cu toalete în interiorul clădirilor, însă chiar și așa există suficiente probleme.

Potrivit Făclia de Cluj, peste 100 de unități de învățământ din județul Cluj au fost desființate în ultimii 15 ani. Sursa citată se bazează pe un răspuns transmis de Ministerul Educației la întrebarea unui parlamentar clujean.

Potrivit datelor transmise de minister, în ultimii 15 ani, în județul Cluj s-au desființat 107 școli, iar acest proces s-a făcut prin comasare. Evident, de cele mai multe ori școlile care au fost afectate de aceste măsuri sunt din mediul rural.

În trei comune clujene unitățile de învățământ au ajuns să fie folosite pe post de capele mortuare, în condițiile în care există sate unde nu mai există copii sau numărul lor este prea mic pentru a se putea se justifica existența unor grădinițe sau școli.

Este cazul Grădiniței cu program normal din Domoș-comuna Sâncraiu, Grădinița din Rădaia-comuna Baciu și Grădinița din Finciu-comuna Călățele. Nu în ultimul rând, alte clădiri în care au funcționat unități școlare în județul Cluj găzduiesc acum farmacii, cabinete medicale sau au devenit case particulare. Pe de altă parte, clădirile a 69 de școli sau grădinițe pur și simplu nu mai sunt folosite și riscă să se degradeze.

S-a ajuns aici în primul rând datorită scăderii natalității, în condițiile în care în România raportul dintre numărul deceselor și cel al nașterilor este net favorabil primelor.

În plus, foarte multe familii au ales să părăsească România din cauza nivelului de trai scăzut și a lipsei perspectivelor. Există și cazuri în care, la nivel național, mulții copii nu mai urmează nicio școală pentru că pur și simplu nu își mai permit sau sunt obligați să muncească. 

Județul cu cele mai bune rezultate

Cifrele ar putea să pară surprinzătoare ținând cont că județul Cluj este singurul din România în care de doi ani toate școlile și grădinițele sunt racordate la surse de apă curentă. Elevii clujenii sunt primii și în ceea ce privește rezultatele la educație: Evaluarea Națională și la Bacalaureat, iar profesorii clujenii sunt primii în ceea ce privește titularizarea. 

„De doi ani de zile nu mai avem toalete în curte chiar și în cele mai îndepărtate localități din județ. Există 7 obiective fără autorizație sanitară de funcționare din cauză că nu există apă potabilă, dar aici problema este că în localitățile respective nu există rețea de apă potabilă. În curând vor fi rezolvate și aceste probleme”, informa, în cadrul unei conferințe de presă inspector general la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Marinela Marc.

Inspectoarea a precizat că mai există câteva școli fără autorizație la incediu. „Asta nu înseamnă că se prăbușesc clădirile pe elevi. Multe școli sunt noi sau proapăt renovate și obținerea autorizației durează”, a spus Marc.

„Din punctul de vedere al autorizațiilor sanitare de funcționare, eliberate de către Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj, 90% dintre clădirile în care se desfășoară procesul educațional sunt autorizate de Direcția de Sănătate Publică Cluj, iar 10% dintre acestea se află în curs de obținere a acestora” - se arată în raportul prezentat de Marc.

Prin eforturile autorităților publice locale, județul Cluj este singurul județ din țară care a remediat în totalitate situația toaletelor și a grupurilor sanitare aflate în curtea unităților școlare și care nu dispuneau de apă curentă și încălzire, se mai arată în raport.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite