FOTO Vedetele Halep şi Kerber au adus primele puncte pentru pentru România şi Germania pe zgura de la Cluj. Cele două se duelează duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep s-a impus în trei seturi în faţa Andreei Petkovic. FOTO Ovidiu Cornea
Simona Halep s-a impus în trei seturi în faţa Andreei Petkovic. FOTO Ovidiu Cornea

Simona Halep şi Angelique Kerber, vedetele echipei de Fed Cup ale României şi Germaniei şi-au confirmat statutul şi au adus primele puncte pentru ţările lor în meciurile disputate sâmbătă la Sala Polivalentă din Cluj.

Meciul de deschidere al confruntării de Fed Cup România – Germania le-a adus faţă în faţă, sub privirile a peste 7.000 de spectatori, pe Irina Begu (numărul 35 mondial) şi Angelique Kerber, câştigătoarea de la Australian Open şi numărul3 în lume. Cele două s-au întâlnit acum o săptămână în sferturile de la Charleston, SUA, unde nemţoaica s-a impus cu 6-2, 6-3.

Jucătoarea din Germania nu i-a dat nicio şansă din nou lui Begu, profitând şi de multiple erori neforţate ale acesteia. Meciul s-a încheiat după 1 oră 30 de minute, cu 6-2, 6-3 pentru nemţoaică.

„Am avut emoţii la început, am şi făcut mai multe greşeli neforţate, când mi-am revenit a fost poate prea târziu. Am încercat să îi returnez liftat serviciile şi să forţez lungul de linie, dar uneori când vrei prea multe nu îţi ies lucruri”, a declarat Begu.

„Am fost agresivă din start, m-am mişcat bine în faţă unei jucătoare foarte bune, asta a fpost cheia”, a menţionat Kerber.

A "răzbunat-o" Halep

Simona Halep, numărul 6 mondial, a reuşit să echilibreze balanţa scorului între România şi Germania după o victorie în 3 seturi cu Andrea Petkovic, numărul 6 WTA, în faţa căreia rămâne neînvinsă.

Românca a avut un meci dificil, dar putea încheia jocul în două seturi: după 6-4 în primul set Halep a obţinut break-ul la 5-4 şi avea serviciul peentru meci. Totuşi românca a cedat ghemul inexplicabil, apoi setul s-a dus în tie-break, unde nemţoaica s-a dovedit mai bună.

În setul decisiv românca şi-a păstrat totuşi puterea de luptă şi s-a impus cu acelaşi 6-4 ca la început, aducând României primul punct.

Halep-Kerber, duminică

Simona Halep şi Angelique Kerber se întâlnesc duminică de la ora 13 în meciul vedetă al confruntării, care ar putea fi o finală la orice turneu internaţional. În meciul 2 se vor înfrunta Andrea Petkovic şi în principiu Irina Begu, deşi nu este exclus ca antrenoarea Alina Tecşor să apeleze la acest meci pentru Monica Niculescu. Decizia urma să fie luată sâmbătă seară. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite