FOTO Universitatea Cluj şi Sportul Studenţesc au remizat, scor 1-1, în etapa a XXX- a a Ligii I

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Cluj a terminat la egalitate meciul susţinut sâmbătă pe teren propriu, scor 1-1, în compania formaţiei Sportul Studenţesc, într-un meci contând pentru etapa a XXX- a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Vlăduţ Morar în minutul 58, după un şut de la peste 25 metri, iar pentru oaspeţi a marcat Sebastian Ghinga în minutul 88.

Meciul dintre Universitatea Cluj şi Sportul Studenţesc a început cu o întârziere de zece minute din cauza unei contestaţii depuse de gazde. Universitatea a contestat dreptul de joc al lui Codruţ Cioranu care figura ca rezervă pe foaia de joc.



“Am obținut un punct care nu ne ajută foarte mult, dar trebuie să ne batem până la capăt atâta timp cât mai avem șanse matematice. Am avut o posesie mai bună, un joc mai bun. Meritam să câștigăm. Nu s-a văzut că Universitatea a menajat trei titulari, au un lot care le permite să alinieze în orice moment două echipe”, a declarat antrenorul celor de la Sportul Studenţesc, care a criticat contestația depusă de “șepcile roșii” privind dreptul de joc al lui Codruţ Cioranu. “Acea contestație e lipsă de fair-play. Cred că în spatele acestei contestații stă Petrolul, aflată în luptă directă cu noi”, a mai precizat Daniel Isăilă.



Claudiu Niculescu speră ca Universitatea Cluj să-și ia revanşa marţi, în faţa rivalei CFR Cluj. “Am pierdut două puncte mari. Ne-am fi consolidat locul șase, dar de asta e frumos acest sport. Poate există o lege a compensației după rezultatul de egalitate din Ștefan cel Mare”, a declarat Claudiu Niculescu, care a fost impresionat de reușita lui Morar. “Golul lui Morar e golul campionatului. Poate rivaliza doar cu reușita lui Grozav din meciul cu Astra”, a mai precizat antrenorul.

În ceea ce priveşte meciul de marţi seara cu CFR Cluj, Niculescu a mai adăugat: “Nu e duelul meu cu Andone, îl respect foarte mult, dar e duelul U - CFR. Îmi doresc din tot sufletul să câștig acest meci și sper că va fi un stadion plin”.

Cartonaşe galbene: Dorinel Popa (minutul 46), Costin Curelea (minutul 56), Vlăduţ Morar (minutul 65), Răzvan Patriche (minutul 81)



Echipele de start


FC Universitatea Cluj: Mircea Bornescu, Dorinel Popa, George Galamaz, Octavian Abrudan (c), Gaston Mendy, Gabriel Boştină, Alex Păcurar, Marian Cristescu, Sebastian Cojocnean, Vlăduţ Morar, Octavian Drăghici
Antrenor Claudiu Niculescu

Sportul Studenţesc: Cezar Lungu, Răzvan Patriche, Andrei Lungu, Daniel Novac, Viorel Ferfelea (c), Sebastian Ghinga, Costin Curelea, Sorin Ciobanu, Dean Beţea, Daniel Lung, Valentin Lazăr
Antrenor Daniel Isăilă

Arbitru principal Adrian Cojocaru
Arbitri asistenţi Sebastian Gheorghe şi Daniel Mitruţi

image
image
image
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite