Consilierul judeţean Radu Borza a murit pe o pârtie de schi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Borza FOTO citynews.ro
Radu Borza FOTO citynews.ro

Consilierul judeţean clujean Radu Borza a suferit un atac de cord duminică, în timp ce se afla pe o pârtie de schi din staţiunea Muntele Băişorii. Democrat-liberalul se afla la al doilea său mandat de consilier judeţean.

„În această dimineaţă, în jurul orei 10.00, am primit un telefon, am fost anunţaţi că un cetăţean care a venit la munte a căzut efectiv şi şi-a pierdut cunoştinţa. În acel moment, alături de alţi trei colegi, am mers la faţa locului, ne-am dat seama că e vorba despre stop cardiac şi am început resuscitarea”, a declarat Iacob Câmpean, de profesie salvator montan, pentru citynews.ro.

„A intervenit în primă instanţă un echipaj salvamont, după care a intervenit apoi echipajul nostru de prim ajutor din Băişoara, care a continuat manevrele de resuscitare, pe care le-au început cei de la Salvamont.  Ulterior, a ajuns şi echipajul nostru de terapie intensivă care a continuat manevrele de resuscitare. În momentul în care a ajuns echipajul nostru, persoana în cauză nu mai avea semne vitale”, a afirmat Cristian Ursu, directorul SMURD Cluj.

Radu Borza ocupa o funcţie de conducere în cadrul combinatului Mechel Câmpia Turzii şi era unul dintre cei mai importanţi lideri PDL pe plan local.

În urma alegerilor locale din iunie 2012 a fost ales în Consiliul Judeţean Cluj, unde a făcut parte din Comisia pentru relaţia cu autorităţile şi comunităţile locale.

Democrat-liberalul, în vârstă de 52 de ani, era însurat şi avea doi copii.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite