Cardiolog din Cluj: România suferă de insuficienţă cardiacă „din cauza felului în care trăim, în care nu avem educaţie, şi nici educaţia interacţiunii dintre noi“
0„Dacă aş mai avea două vieţi, tot medicină aş face“, sunt cuvintele Alexandrei Lazăr, un medic cardiolog din Cluj, după 22 de ani de meserie. Sună ca o declaraţie de dragoste faţă de profesia căreia îi dedică mai multe ore decât familiei. Are 47 de ani şi îşi doreşte ca românii să aibă o educaţie despre sănătate şi ca medicii să fie mai respectaţi în România. Crede că ei ar fi cei mai fericiţi dacă şpaga ar dispărea.
Bolile de inimă răpun în fiecare an mii şi mii de vieţi. În România ocupă loc fruntaş. „Insuficienţa cardiacă este stadiul final al diverselor boli care afectează inima. E o boală foarte rea, lumea nu prea vorbeşte de ea dar e comparabilă cu diverse cancere, ca şi suferinţă”, spune Alexandra Lazăr, medic primar cardiolog la Institutul Inimii din Cluj.
Profesează de mai bine de 20 de ani şi încă e fascinată de această lume a inimii în care pătrunde zilnic.
Alexandra Lazăr ne-a spus, într-un interviu, ce anume o fascinează la inimă după atâţi ani, ce îşi doreşte pentru medicii din România şi de ce fără bani nu poţi face medicină.
De ce aţi ales să fiţi medic? Şi de ce cardiolog?
Cred că asta îmi plăcea dintotdeauna. Pe vremea când eu eram elevă ziceam că o să fac calculatoare. Pe vremea aceea suna aşa foarte incitant, un domeniu de viitor. Începeau să se implementeze teoria calculatoarelor. Suna foarte furmos. Pe de altă parte, chemarea mea era una biologică şi medicală. De ce? Pentru că din clasa a II-a, la Casa Pionierilor (n. r. Palatul Copiilor) din vremea aceea, eram la cercul de biologie, făceam disecţii, studiam animalele. Am fost în clasa a IV-a ghid la Muzeul de Zoologie din cadrul Universităţii din Cluj (n. r. UBB). În timp am realizat că era o chemare falsă către calculatoare şi către matematică şi pe urmă, în familie, la stăruinţa cuiva din familie - un unchi - am început să mă gândesc mai îndeaproape la Medicină.
Aţi avut un model de medic din perioada aceea?
Nu. Nu am avut un model medic în perioada de copilărie. Ulterior, mi-am format modele în şcoala medicală.
Care dintre medicii din facultate v-au inspirat cel mai mult?
Şi aici lucrurile au luat o întorsătură. În facultate îmi doream să fac chirugie, ca toate fetele entuziaste, deşi ni se zicea că nu e o specialitate bună pentru fete. Şi atunci, începând cu anul I am fost la cercul de microchirurgie condus de profesorul Kaufman, care acum nu mai e printre noi, şi de actualul profesor Ciuce. Ei au fost modele pentru mine. (...) Lucrurile s-au întâmplat pur şi simplu, îmi plăceau ei ca oameni. Apoi am fost lămurită de socrul meu, chirurg, să nu aleg chirurgia ca specializare.
SUNT FEMEILE BUNI CHIRURGI?
Nu sunt femeile buni chirurgi?
Pot să fie bune, nu-s o rasă inferioară femeile. Şi creierul feminin nu-i mai prost ca altul, dar în continuare eu zic că o femeie chirurg pierde ceva din viaţă.
Din viaţa personală?
Da. Institutul Inimii la vremea când am terminat facultatea oferea rezidenţiat pe post şi era o oportunitate de a rămâne în Cluj, plus că în facultate unul din dascălii mei de la cardiologie, de la Medicală I, m-a întrebat: vrei să faci cardiologie? Poate pentru că a văzut că am interes pentru cardiologie. Nu ştiu. Lucrurile ne aleg pe noi, nu noi alegem lucrurile. Astfel am dat un examen la clinica Stanca să mă fac ginecolog, care e o specialitate chirurgicală. N-am luat acel examen şi atunci am dat, după câteva luni, la Institutul Inimii şi am luat acest post. Şi nu regret. E foarte frumoasă cardiologia.
Era mai greu înainte la cardiologie decât e acum?
Era cu mult mai greu din mai multe puncte de vedere. Lucrurile s-au standardizat în toată medicina. Cardiologia însăşi e o specialitate extrem de precisă - am ventricolul atâta, am presiunea atâta, ai indicaţii operatorii. Nu mai sunt legendele acela de dinainte: suflurile. Acum lucrurile sunt foarte standardizate. Era mai greu pe vremea aceea că nu aveai atâta acces la internet, la informaţie, se creau legende. Acum (…) împărtăşim informaţia mult mai uşor.
LA MOARTEA CUIVA DRAG CREŞTE RISCUL DE INFARCT DE 21 DE ORI FAŢĂ DE NORMAL
Este cardiologia un domeniu solicitant pentru o femeie?
Şi pentru bărbaţi e extrem de solicitant.
Cum reuşiţi să împăcaţi şi familia şi cariera?
Cred că norocul principal e că mi-am luat soţ medic şi că înţelegea că nopţile acelea sunt de gardă şi că după gardă e după gardă. Nopţile acelea, în România, contrar normelor europene, însemnau 30-36 de ore nedormite. Începeai garda la ora 7 dimineaţa şi o terminai a doua zi la 7 dimineaţa dupa care ramaneam la programul de lucru obişnuit din ziua respectivă. De cateva luni, conform noii legislatii, medicul poate să plece acasă a doua zi cu condiţia să-şi recupereze ziua respectvă. Ori niciun medic nu pleacă acasă.
(…) Cum reuşesc? Trebuie foarte multă perseverenţă, trebuie să vrei chestia asta. Cred că creierul de doctor e astfel structurat, uşor masochist, mă uit şi la băiatul meu căruia să înveţe toată ziua nu i se pare ceva ieşit din comun – altuia decât doctor i s-ar părea greu.
Până de curând aveam complexul vinovăţiei de a nu citi ceva medical în fiecare zi. De curând am îmbătrânit şi nu mai am complexul acesta, dar trebuie să citesc ceva în fiecare zi. Am liste şi listuţe pentru că te întâlneşti şi aici la cabinet cu lucruri noi şi le trec pe listă şi mă sfătuiesc cu colegii. E şi unul dintre motivele pentru care-mi place la cafeaua de după raport (n. r. la Institutul Inimii).
Sunt mai frecvente bolile de inimă acum?
La 30 de ani şi peste sunt mult mai multe cazuri de infarct decât au fost înainte. Din ceea ce am observat în gărzi vârsta de infarct a scăzut. Şi săptămâna trecută (n. r. la sfârşitul lunii aprilie) a fost un tânăr de 30 de ani cu infarct.
Cum se explică?
Pentru că a crescut foarte mult stresul.
Dar ce înseamnă stres?
Adică trăim tot timpul sub tensiune. Stres pozitiv, stres negativ, dar e mai mult stres negativ. Se zice că pacienţii cu status socio-economic scăzut n-au informaţie cum să se ecraneze (n. r. să se protejeze) împotriva stresului cotidian. Acum cu toţii simţim că, faţă de copilăria noastră , viaţa e diferită. E mult mai intensă. Stresul e dovedit, stresul cotidian la serviciu e un factor de risc pentru infarctul miocardic pentru că omului sub stres îi creşte inflamaţia, poate să facă vasospasm, îşi modifică funcţia peretului interior al vasului. Cum definim stresul? Moartea cuiva drag sau a soţului, a unei rude de gradul I constituie un stres major... În primele 24 de ore îţi creşte riscul de infarct de 21 de ori faţă de o persoană normală. Există şi aşa numită cardiomiopatie Tako Tsubo, aşa îi spune. Se balonizează inima. (…) Din supărare. (…) Când ai gărzi cu stopuri cardiace câte două sau trei consecutiv şi trebuie să te împarţi, nu ştiu nici ce metodă de relaxare să aplici. (…) Într-o vreme, americanii făcuseră o statistică şi ziceau că rata de suicid la doctori e mai mare de patru ori decât în populaţia generală. Şi sunt unii pacienţi pentru care suferi foarte tare când mor. Foarte tare.
EDUCAŢIE MEDICALĂ DEFICITARĂ ÎN ROMÂNIA
Sunt studii care arată că în jurul inimii ar fi un câmp electromagnatic care e de 5.000 de ori mai puternic decât cel din jurul creierului. Are acesta un rol în conectarea cu alţi oameni?
Inima are un câmp electric, îl captăm la suprafaţa corpului şi îl înregistrăm. De conectarea interumană nu ştiu nimic să aibă vreo legătură. E doar o teorie. Iar ideea cu bătăile inimii şi dacă ne place de cineva în funcţie de bătăile inimii – nici asta nu ştiu. Nu am citit ceva ştiinţific despre asta nicăieri. Am citit şi eu că persoanele care se înţeleg foarte bine, cuplurile care stau de nu ştiu cât împreună ajung să-şi armonizeze bătăile inimii. Există o teorie interesantă despre bătăile inimii, dar nu s-a validat la oameni, că la unele animale sunt presetate un anumit număr de bătăi.
Inima e un organ foarte deştept. Ea îşi generează nişte impulsuri electrice de una singură şi, dacă iei celulele acelea din nodul care le generează, continuă să emită impulsuri - asta e principiul: inima se contractă când vine un impuls electric pe care şi-l autogenerează. Mie mi se pare aşa fascinant, e ca şi un mecanism fascinant. Inima însăşi e foarte fascinantă.
Apropo de bătăile inimii, animalele se zice că au un anumit număr de bătăi prestabilit…teoria se cercetează dacă se validează şi la om –daca încetinim cu medicamente bătăile inimii atunci acestea o să se consume într-un timp îndelungat şi o să trăim mai mult.
De ce credeţi că oamenii nu au grijă de ei deşi dacă medicul le zice ce să facă?
Sunt foarte indignată. Educaţia medicală …. Partea de educaţie la noi, igiena e... Nu avem grijă. Deşi ştim că trebuie să avem grijă, tot nu facem nimic. Dar nu prea ştim în România. Tocmai, educaţia medicală şi de prevenţie de boli cardiovasculare e foarte slabă în România.
Încă?
Am întâlnit oameni în Deltă care au zis: „noi, pentru prima dată în viaţa noastră – şi erau de 60-70 de ani - auzim de colesterol!“. Asta după ce, nu ştiu, e reclama aceea la televizor cu o dietă săracă în sare, zahăr şi grăsimi. Deci, educaţia e foarte deficitară în România şi cred că foarte puţină lume ştie cu adevărat ce-i face bine inimii.
Şi boala arterosclerotică e principala cauză de boală în România şi în lume, în general.
„CRED CĂ MEDICII AR FI CEI MAI FERICIŢI SĂ NU MAI IA ŞPAGĂ“
Cum vedeţi profesia de medic azi? Cum credeţi că ar trebui ea să fie?
Cred că am surmontat deja dezamăgirea de a fi medic în România. Am refuzat să plec din ţară.
Ne-am echivalat prin examene diplomele în State. Îmi doream foarte mult să plec dar am respectat si dorinţa soţului . Şi atunci am rămas să mă realizez aici şi chiar nu mai regret acum. Am speranţa că va fi tot mai bine cum se preconizează. Încă nu cred, dar totuşi cred că practicăm o cardiologie destul de asemănătoare cu ce se practică în Vest.
Cum vă doriţi să fie văzut un medic peste 20 de ani în România?
Să fie respectat.
„TOTDEAUNA M-AM ÎNTREBAT: MAI-MARII CARE CONDUC ŢARA, EI CÂND SE ÎMBOLNĂVESC, CE FAC?“
S-a înrădăcinat obiceiul că mergi la medic ca să-ţi rezolvi o problemă şi nu se poate fără să nu dai şapgă.
Cred că medicii ar fi cei mai fericiţi să nu mai ia şpagă. Şpagă. Sună urât. Şi mită. Nu ştiu cum se practică. Din ce am văzut, în Ardeal se acceptă cadouri. Nu am văzut colegi care să condiţioneze actul medical. Sigur că mi-aş dori să aibă doctorii mai mulţi bani şi să fie mai respectaţi pentru că percepţia populaţiei româneşti e că medicul trebuie să fie foarte disponibil în orice condiţii, şi la privat. Nu există respect faţă de doctori şi nu există respect venit de sus pentru că dacă guvernanţii impun…
Şi atâta vreme cât bălăcărim în media doctorii, şpăgarii. (…) Totdeauna m-am întrebat: mai-marii care conduc ţara asta, ei când se îmbolnăvesc, ce fac? Ei ar fi principalii beneficiari.
Merg la Viena.
Se întâmplă în cardiologie să faci edem pulmonar acut, infarct, accident vascular şi nu mai ajungi până la Viena.
Dacă România ar fi o inimă, de ce ar suferi ea în 2017?
De insuficienţă cardiacă.
Ce am putea să-i mai facem?
Insuficienţa cardiacă este stadiul final al diverselor boli care afectează inima, care o slăbesc. Şi hipertensiunea poate să dea insuficienţă cardiacă. Muşchiul inimii se dilată, slăbeşte.
Insuficienţa cardiacă e o boală foarte rea, lumea nu prea vorbeşte de ea, dar e comparabilă cu diverse cancere ca şi suferinţă.
Suntem o ţară foarte bolnavă?
Da, din cauza felul în care trăim, mâncăm, nu facem suficient efort, în care relaţionăm, în care nu avem educaţie şi nu avem nici educaţia interacţiunii dintre noi.
Ce ar trebui să facem ca să previi insuficienţa cardiacă?
Să tratezi fiecare boală care duce acolo în parte. Să avem grijă de noi, adică dacă eu fac tot ce pot ca să mănânc corect, să fac efort fizic în fiecare zi, să mă relaxez – apropo de presiune, să am timp pentru mine, să îmi împart munca şi plăcerile cu familia şi cu timpul liber, să nu fumez, să-mi tratez diversele boli mici: ah, mi-e puţin crescută glicemia, dar doar puţin, nu contează. Să am grijă, şi de tensiunea care e mare. Să-mi tratez orice mică afecţiune (…) Se zice că 80% din infarctele şi accidentele vasculare cerebrale ar putea fi prevenite prin diversele măsuri.
Românii nu sunt moderaţi, ca popor.
Nu, şi nici alimentaţia românească, şi cea ardelenească, nu e dintre unele sănătoase.
„FĂRĂ BANI NU POŢI FACE MEDICINĂ“
Sunt unele profesii predispuse la infarct?
Tipul A de personalitate, colericul, face mai des infarct. Profesiile care te solicită mai mult sunt predispose infarctului.
Bolile de inimă se moştenesc genetic.
Da. E evident asta. Dacă tata a avut boli de inimă sub 50-55 de ani, iar mama sub 65 de ani, mă plasează la un risc crescut prin genetica mea. La persoanele acestea trebuie să fac un screening ca să caut mai îndeaproape ce factori de risc au, ce mai pot corecta că partea genetică nu poate fi corectată.
Avem în Cluj un consilier genetic.
În ce priveşte inima nu se recomandă testele genetice pentru că încă nu s-a ajuns la concluzia finală: care sunt genele care influenţează artero-scleroza şi sunt rezultate destul de discordante pe partea asta.
Ce aţi schimba dacă aţi avea putere?
Apropo de cercetare, totdeauna mi-a plăcut partea de clinică, de interacţiune cu bolnavul. (…) Ce cercetare să faci în România dacă nu eşti în cadrul unor programe de cercetare? Pe banii cui? (…) Ce aş schimba – mai mulţi bani pentru cercetare …aş trimite mulţi bani în medicină. Mulţi bani. Şi cine spune altfel - că fără bani poţi face medicină e ipocrit.
(…) E foarte frumos să faci medicină, e foarte rewarding (n. r. satisfăcător) zi de zi. Ai o mulţumire în meseria asta pentru că indiferent de crizele mondiale ai de lucru. Eu dacă aş mai avea două vieţi, tot medicină aş face.
Vă mai recomandăm:
Chirurgul oncolog Gabriel Lazăr, din Cluj-Napoca, refuză să se predea în lupta cu cancerul, boala care răpune anual aproximativ 8 milioane de oameni în toată lumea, cât populaţia New York-ului.
La 29 de ani, Ciprian Tomuleasa, un medic rezident din Cluj, se poate lăuda cu o tolbă plină de premii, cu întâlniri cu laureaţi Nobel şi cu specialişti de la care a învăţat meserie. În prezent, Ciprian Tomuleasa face un stagiu de pregătire la cel mai bun institut oncologic din SUA, MD Anderson Cancer Center din Houston.
Un cercetător din Cluj a lansat o aplicaţie care măsoară stresul, depresia, anxietatea, furia şi nevoia de ajutor la bolnavii de cancer. Invenţia, disponibilă de pe orice smartphone, funcţionează ca un termometru emoţional.
Ştefan Florian (54 de ani) este un apreciat neurochirurg român care operează zilnic cu creierul, şi la propriu, şi la figurat. Ştefan Florian vorbeşte despre presiunea pe care o simte în fiecare secundă când „cotrobăie“ prin creierii pacienţilor săi.