Zeci de tone de îngrăşăminte, depozitate ilegal în comuna Nicolae Bălcescu
0
Administratorul unei societăţi comerciale, care a depozitat în condiţii necorespunzătoare 14.400 kilograme îngrăşăminte chimice, este cercetat penal de poliţişti.
La data de 23 februarie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Călăraşi au desfăşurat un control pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor la protecţia mediului.
Astfel, în urma verificărilor efectuate a fost depistată o femeie în vârstă de 33 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, care ar fi depozitat în condiţii necorespunzătoare 14.400 kg de îngrăşăminte chimice, contrar prevederilor protecţiei mediului, de natură a pune în pericol viaţa şi sănătatea umană, animală sau vegetală.
Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţia plantelor numai ambalate şi în locuri protejate.
Vă mai recomandăm şi: