Peste 360 de tone de îngrăşăminte chimice cu azotat de amoniu, indisponibilizate de poliţişti
0Poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Caraş-Severin au efectuat un control în depozitul unei societăţi comerciale din Oraviţa, unde au descoperit peste 200 de tone de îngrăşământ chimic compus din azotat de amoniu şi 152 de tone de îngrăşământ chimic compus din azot, fosfor, potasiu si sulf, toate depozitate necorespunzator.
La data de 17 august 2020, poliţişti ai Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Caraş-Severin, cu sprijinul Gărzii de Mediu Caraş-Severin, au efectuat un control în depozitul unei societăţi comerciale din Oraviţa, ce are ca obiect de activitate domeniul agricol.
Astfel, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au descoperit 216 tone de îngrăşământ chimic, compus din azotat de amoniu şi calciu, ambalate în saci de 600 kg. fiecare şi 152 de tone de îngrăşământ chimic compus din azot, fosfor, potasiu şi sulf, ambalate în saci de 1.000 kg. fiecare, depozitate necorespunzător în aer liber, în condiţii neconforme cu normele legale în vigoare.
De asemenea, la aceeaşi societate comercială a fost găsit un recipient de plastic, de 5 litri, care conţinea un produs fungicid, devenit deşeu, cu termenul de valabilitate expirat.
În urma verificării modului de depozitare a deşeurilor periculoase, s-a constatat că acestea erau depozitate într-un spaţiu deschis, neacoperit, neîngrădit şi neasigurat, fiind neconform cu normele legale în vigoare, prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr.195 din 2005 privind protecţia mediului.
Întreaga cantitate de produse chimice a fost indisponibilizată, până la finalizarea cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice, numai ambalate în locuri protejate şi neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, iar poliţiştii continuă cercetările.
Azotatul de amoniu este o substanţă chimică obţinută din amoniac şi acid azotic, solidă, cristalină, foarte solubilă în apă.Este utilizat majoritar în agricultură, sub formă de îngrăşământ granulat, folosit pentru fertilizarea în câmp deschis, a culturilor agricole. Acesta se descompune la încălzire, la temperaturi de aproximativ 150-170 grade Celsius, în apă şi oxid de azot, iar la temperaturi de peste 200 grade Celsius, în special dacă este contaminat cu substanţe organice, reacţia de descompunere devine explozivă.
Din cauza proprietăţilor explozive (în anumite condiţii), azotatul de amoniu este clasificat ca precursor de exploziv pentru care există obligaţia raportării furturilor, pierderilor sau dispariţiilor semnificative.