Transport ilegal. Zece tone de deşeuri metalice, confiscate de poliţişti pe DN3

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 10 tone de deşeuri metalice, transportate ilegal, au fost depistate de poliţiştii din Lehliu, în timpul unei razii privind prevenirea ilegalităţilor.



Camionul încărcat cu marfa a fost descoperit pe 9 iulie, în timpul unei razii a poliţiştilor de la Investigarea Fraudelor. În cadrul aceleiaşi acţiuni, oamenii legii au verificat 9 autovehicule, au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale, cu o valoare a amenzilor de 2.500 lei şi au constatat o infracţiune de evaziune fiscală.

Pe DN 3, anchetatorii au oprit pentru control un autocamion, condus de Gheorghe M., de 51 ani, din municipiul Călăraşi, care transporta deşeuri feroase către o societate de colectare din oraş. Acesta a prezentat spre verificare un aviz de însoţire a mărfii în care nu era consemnată cantitatea de deşeuri feroase transportată, documentul fiind emis de o întreprindere individuală din Lehliu Gară. Cele aproximativ 10  tone de fier vechi au fost lăsate în custodia unei societăţi comerciale până la finalizarea cercetărilor demarate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Vă recomandăm şi:

Două tone de deşeuri din cupru şi bronz, transportate fără acte. Poliţia a confiscat marfa

Razie printre transportatorii de produse cerealiere şi deşeuri metalice. 11 dosare penale întocmite până acum

Ploieşti: Încercau să transporte ilegal deşeuri metalice

23 de tone de deşeuri, transportate fără acte. Poliţia a confiscat toată marfa

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite