Slujbă de sfinţire la biserica Naşterea Sf.Ioan Botezătorul. Procesiunea religioasă are loc pe 6 martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica Naşterea Sf. Ioan Botezătorul FOTO esc.ro
Biserica Naşterea Sf. Ioan Botezătorul FOTO esc.ro

Sfinţirea veşmântului pictural din biserica Naşterea Sf.Ioan Botezătorul va avea loc duminică, 6 martie, procesiunea religioasă fiind condusă de preasfinţitul Vincenţiu, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, şi un sobor de preoţi.



Lucrările de pictură murală au început în iunie 2011 la lăcaşul de cult şi sunt executate de către pictorul muralist Munteanu Florin Cătălin, în tehnică tempera grasă, în stil neobizantin.

Biserica, situată în partea de vest a municipiului Călăraşi, aproape de cartierul Mircea-Vodă şi zona Orizont, se constituie într-un nou reper şi imbold pentru viaţa spirituală a credincioşilor creştini-ortodocşi din zonă, putând fi considerată şi „oaza de spiritualitate dintre blocuri”.

Această biserică parohială a luat fiinţă în anul 2003 pe locul unui fost punct termic şi care, împreună cu terenul aferent, a fost dat în folosinţă Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor prin Hotărârea Consiliului Local nr.142 din 26 iunie 2003. Tot duminică, enoriaşii se pot închina la părticele din moaştele Sfântului Nectarie de la Eghina.
 

Vă recomandăm şi:

Sute de credincioşi s-au înghesuit la sfinţirea bisericii "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" ca să intre în altar. Lăcaşul de cult a fost construit în 13 ani

Locuri blestemate unde nu calcă picior de om. Suflete care nu şi-au găsit liniştea bântuie la Călugăreasca şi în biserica în care a avut loc un măcel

Acoperirea capului femeilor în biserică. De ce este baticul obligatoriu pentru credincioase şi legătura lui cu „prostituţia sacră“, practicată la romani

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite