Şcoala de Vară de la mare aşteaptă doritori. Cât te costă şi ce trebuie să faci ca să participi la tabăra de la Corbu
0A doua ediţie a mult aşteptatei Şcoli de Vară “Tinerii de Azi – Adulţii de Mâine”, care se va desfăşura în perioada 3-10 august în localitatea constănţeană Corbu, în top 4 cu cele mai sălbatice plaje, aşteaptă doritori. Tinerii vor participa la acţiuni practice, dezbateri şi schimburi de experienţă.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Generaţiei de Azi, alături de Consiliul Elevilor. Şi tinerii din Călăraşi, cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani care doresc să participe o pot face prin depunerea unei aplicaţii pe platforma Wedu până la data de 12 iulie 2015.
Cei 50 de participanţi vor avea în program cursuri de dezvoltare personală (dezbateri, teatru-forum, jurnalism/reportaj etc.) şi discuţii libere menite să le mărească motivaţia(susţinute de modele de viaţă demne de urmat), toate îmbinate cu activităţi recreaţionale(caic, canoe, tir cu arcul, alpinism, înot, jocuri în aer liber etc.).
“Prin acest eveniment se încearcă o integrare cât mai bună a tinerilor în mediul social-economic şi, în special educaţional, fiind totodată încurajată cunoaşterea prin practică, voluntariatul, dezvoltarea interacţiunii şi a multiplelor abilităţi utile, ulterior, participanţilor în viaţa cotidiană”, spun organizatorii.
Condiţii de participare
Cazarea şi masa vor fi făcute la pensiunea Cristiana. Taxa pentru fiecare participant este 300 lei. Transportul până în localitatea Corbu este suportat, de asemenea, de către fiecare participant. Ediţia a doua a Şcolii de Vară scoate la bătaie 50 de locuri pentru tinerii din România, dar şi din străinătate.
Calendarul pentru depunerea aplicaţiilor este următorul:
1. Depunerea aplicaţiilor: 29 iunie- 12 iulie;
2. Validarea aplicaţiilor: 13 - 14 iulie;
3. Afişarea listei: 15 iulie;
4. Confirmarea: 16 - 17 iulie;
5. Afişarea listei în urma redistribuirilor: 18 iulie;
6. Confirmarea redistribuirilor: 19 iulie;
7. Afişarea listei finale: 20 iulie.
Vă recomandăm şi:
Fabrica de Antreprenori pentru tineri: afaceri proprii şi dezvoltare personală
Program de dezvoltare personală pentru studenţii Universităţii din Bucureşti